AUTOpro
Generale Stiri

Noua generație Hyundai Tucson: design complet revizuit și dimensiuni mai mari

Hyundai a dezvăluit primele imagini și informații oficiale referitoare la noua generație a SUV-ului Tucson.

Modelul coreean a fost prezentat deocamdată doar în Coreea de Sud. Acesta debutează cu un design exterior și interior complet revizuit, dimensiuni mai mari și un habitaclu centrat pe noul sistem de infotainment Pleos.

Noul Hyundai Tucson este mai mare decât generația anterioară

Hyundai

Hyundai și-a făcut un obicei din a reinventa complet designul modelelor sale odată cu trecerea la o nouă generație, iar Tucson nu face excepție de la această regulă. Cu linii drepte și muchii pronunțate, parcă desenat cu rigla, crossover-ul coreean capătă un aspect colțuros și robust, aproape futurist. Noul Tucson are un look mai degrabă potrivit pentru teren accidentat, deși toată lumea știe că mașina nu este concepută pentru a părăsi asfaltul.

Când prototipurile pre-serie camuflate au fost surprinse în timpul testelor, acestea păreau mai mari decât cele din generația actuală. Astăzi, Hyundai a confirmat această schimbare, precizând că noul Tucson este cu 60 mm mai lung, măsurând acum 4.700 mm. Jumătate din surplusul de lungime se datorează ampatamentului, care acum măsoară 2.785 mm.

Noua generație Tucson este, de asemenea, și mai lată cu 40 mm, ajungând la 1.905 mm, pentru a elibera și mai mult spațiu în habitaclu. Diferența de dimensiuni se observă ușor datorită geamurilor laterale spate care sunt mai mari, în timp ce accesul la bord este mult mai facil, deoarece unghiul de deschidere al portierelor posterioare a crescut cu 10 grade, până la 83 de grade.

Cu o înălțime de 1.685 mm, noul Tucson este cu 20 mm mai înalt decât predecesorul său, oferind cu 29 mm mai mult spațiu pentru cap pe banchetă comparativ cu modelul actual. Restyling-ul îndrăzneț adaugă un motiv luminos în formă de „H” la ambele capete ale caroseriei, făcând ca farurile și stopurile să pară aproape interschimbabile.

Ecrane și butoane fizice la interior

Hyundai a regândit integral și habitaclul pentru a găzdui noul sistem de infotainment Pleos. Deși dimensiunea ecranului tactil nu este specificată, este foarte probabil să fie vorba despre versiunea de 17 inch întâlnită la Grandeur și nu despre configurația de 14,6 inch de pe noul Elantra. Oricum ar fi, sub ecranul uriaș rămâne un rând de comenzi fizice.

Deși trăim în era reducerii costurilor, Hyundai a avut, din fericire, inspirația de a păstra ecranul de instrumente al șoferului.

Afișajul este poziționat în partea de sus a bordului, în câmpul vizual al șoferului, preluând configurația celorlalte două modele menționate anterior. Este posibil ca majoritatea, dacă nu chiar toate viitoarele mașini echipate cu noul sistem de operare, să adopte același aranjament.

Deoarece este vorba doar despre prezentarea de design, Hyundai nu oferă deocamdată specificații tehnice, în afara dimensiunilor. Detalii complete despre noul Tucson sunt așteptate mai târziu în acest an, odată cu lansarea comercială pe piața din Coreea de Sud, urmând ca modelul să ajungă și pe alte piețe în 2027.

Sursa: Hyundai

Articole similare

IT-știi români ar putea furniza software pentru viitoarele automobile autonome BMW

administrator_autopromag

Skoda va lansa în 2025 un nou SUV de mici dimensiuni. Prima imagine oficială

Mihai Morcovescu

Toyota Supra va fi oficial scoasă din producție la începutul anului viitor

Mihai Morcovescu