AUTOpro
Generale Hybrid Stiri

Noua generație Mazda CX-3 va sosi în 2027. Unde va fi produs modelul japonez?

Japonezii de la Mazda se pregătesc să rescrie istoria compactei CX-3, unul dintre cele mai îndrăgite modele ale producătorului.

Cea de-a doua generație urmează să fie lansată în cursul anului viitor și va aduce o serie de noutăți tehnice și stilistice, care promit să redefinească segmentul crossoverelor de oraș.

Noua generație Mazda CX-3 va fi asamblată în Thailanda

Mazda

Fanii mărcii nipone așteaptă cu nerăbdare un nou Miata, însă un alt model, care este prezent pe piață de peste un deceniu, va fi primul care va primi o nouă generație. Este vorba despre CX-3, cel mai mic crossover din gama celor de la Mazda, care va fi reînnoit în 2027.

Într-un document oficial legat de anul fiscal recent încheiat în Japonia, constructorul asiatic menționează un nou model CX entry-level.

Actualul CX-3 se află pe piață de la sfârșitul anului 2014. Mazda a întrerupt comercializarea micului crossover în Statele Unite și în Europa în 2021 pentru a face loc noului CX-30, însă acesta continuă să fie vândut pe alte piețe. Având în vedere vârsta actualei generații, japonezii s-au gândit că este momentul ca acesta să primească a doua iterație.

Producția noului CX-3 va avea loc în Thailanda, prin intermediul „Auto Alliance Thailand” (AAT). În această fabrică – deținută în comun de Mazda și Ford – au fost construite peste patru milioane de autovehicule de când linia de asamblare din Rayong a devenit operațională, în 1995.

De ce CX-3 și nu CX-20?

Viitoarea Mazda CX-3 nu va fi dedicată exclusiv pieței locale, Mazda intenționând să exporte modelul și în Japonia, precum și în alte țări din Asia de Sud-Est.

Detaliile despre noul CX-3 sunt foarte limitate în acest moment. Cu toate acestea, Mazda a confirmat că va oferi o versiune electrificată, dar fără să precizeze tipul de grup motopropulsor hibrid care va fi utilizat. În schimb, nu se știe pe ce platformă va fi construit noul crossover, ținând cont că actuala arhitectură are deja 12 ani. O refolosire a structurii existente nu ar fi, însă, o surpriză, având în vedere că nici CX-5 nu este un model complet nou.

La ediția de anul trecut a „Japan Mobility Show”, conceptul Vision X-Compact (foto) a prefigurat direcția viitoare a modelelor de clasă mică Mazda. Prototipul a îmbrăcat forma unui hatchback de clasă compactă, oferind o privire de ansamblu asupra viitoarei generații Mazda2, însă este ușor de imaginat și un corespondent în versiune crossover.

Cu noua CX-3, Mazda își propune să „cucerească segmentul de volum”, potrivit producătorului, deși, probabil, modelul nu va fi vândut la nivel mondial. Este de așteptat ca CX-30 să rămână modelul de intrare în gama SUV a companiei în multe regiuni, în timp ce CX-3 se va concentra în principal pe piețele asiatice.

Mazda va păstra, așadar, denumirea CX-3 și nu va trece la CX-20, așa cum au sugerat publicațiile japoneze în ultimul timp. Unii ar argumenta că CX-20 ar avea mai mult sens, deoarece ar alinia micul crossover cu SUV-urile mai mari ale mărcii în ceea ce privește denumirea. Însă, se pare că nu acesta ar fi planul, cu excepția cazului în care un CX-20 separat va fi dezvoltat pentru alte piețe.

Sursa: Motor1

Articole similare

Noul SUV chinezesc Chery Tiggo 7 va debuta în România în 2025

Mihai Morcovescu

Noul Mercedes-Benz CLA va fi primul model care va primi tehnologia Google AI

Mihai Morcovescu

Foxconn atacă direct Tesla prin Model B și Model V

Darius Pana