AUTOpro
Generale Stiri

Mașinile electrice au costuri mai ridicate și timpi de așteptare mai mari în service decât mașinile termice

Potrivit unui studiu realizat recent, posesorii de mașini electrice plătesc mai mult și sunt nevoiți să aștepte mai mult pentru ca automobilul lor să fie reparat spre deosebire de proprietarii de vehicule cu motoare termice.

Mai mult decât atât, costurile de reparații și timpii petrecuți în service-uri în cazul electricelor vor crește în continuare.

Reparația unui automobil cu emisii zero implică o serie de riscuri

electrice

Potrivit unui studiu realizat de Carscoops, una dintre principalele probleme cu care se confruntă tot mai mult posesorii de mașini electrice o reprezintă numărul mic de ateliere de reparații independente.

În cazul acestora, tarifele pentru manoperă sunt mult mai mici decât cele practicate în reprezentanțe sau în service-urile de tip franciză.

În pofida faptului că electricele dispun de mai puține piese în mișcare comparativ cu cele termice, reparația unui automobil cu emisii zero implică și o serie de riscuri. În același timp, service-urile independente sunt nevoite să facă investiții însemnate pentru a putea preveni aceste riscuri.

Multe vehicule electrice de ultimă generație vin cu sisteme de 400 și 800 de volți. Acestea s-ar putea dovedi extrem de periculoase dacă sunt manipulate greșit de către tehnicieni nepregătiți. 

Dacă este să luăm exemplul Italiei, un service independent ar trebui să investească aproximativ 30.000 de euro în echipamentele necesare pentru reparația unei mașini electrice. Iar proprietarii unor astfel de service-uri nici nu se gândesc să facă astfel de investiții, cel puțin nu acum.

Deficit major de electricieni auto la nivel mondial

În același timp, există un deficit major de electricieni auto în toată lumea. Spre exemplu, în SUA, până în 2031, ar trebui să fie măcar 80.000 de electricieni. În schimb, în Marea Britanie, 20% dintre tehnicieni au fost instruiți astfel încât să poată repara mașini electrice. Totuși, doar 1% dintre aceștia pot face mai mult decât o simplă revizie.

În acest context, experții în domeniu spun că lipsa garajelor independente cu prețuri accesibile, dar și lipsa forței de muncă calificată va face ca service-urile de tip franciză să sporească tarifele de reparații pentru mașinile electrice. În consecință, vor crește și prețurile asigurărilor.

În plus, o potențială penurie de tehnicieni disponibili pentru a repara punctele de încărcare EV va face ca timpii de așteptare să crească la rândul lor.

Marii producători auto încearcă să găsească diverse soluții și investesc milioane de euro în formarea tehnicienilor. Spre exemplu, americanii de la Tesla și-au propus să instruiască tehnicieni încă de pe băncile colegiilor.

De asemenea, britanicii de la IMI doresc să obțină un sprijin de 15 milioane de lire sterline de la autorități pentru a ajuta service-urile independente să se modernizeze pentru a putea repara mașini electrice.

În orice caz, cel puțin pe termen scurt și mediu, experții spun că reparațiile electricelor vor deveni din ce în ce mai scumpe, iar timpii de așteptare vor fi mai mari.

Articole similare

Fiat a dezvăluit noul model de clasă compactă Grande Panda (VIDEO)

Mihai Morcovescu

EVENIMENT Exclusiv AUTOpro. Interviu Jörgen Wulfsberg, director la CEVT: REEV, mai bun decât PHEV

Florin Amariei

A treia generație a modelului compact BMW Seria 1 a fost prezentată oficial