AUTOpro
Generale Green car Stiri

Rețeaua EVconnect pentru încărcarea mașinilor electrice va depăși 500 de stații publice în 2023

EVconnect este una dintre cele mai extinse rețele de stații de încărcare pentru automobilele electrice din România. Reprezentanții companiei spun că numărul va depăși pragul de 500 de stații de încărcare publice. Acestea vor fi disponibile prin aplicație pentru posesorii de mașini electrice și plug-in hybrid până la sfârșitul anului curent.

Rețeaua EVconnect a depășit în 2023 pragul de 300 de stații publice de încărcare. Dezvoltarea infrastructurii de încărcare a fost realizată doar din surse de finanțare proprii.

Mai mult decât atât, până în 2025, rețeaua EVconnect va cuprinde cel puțin 3.000 de stații de încărcare pentru mașinile cu emisii zero.

Rețeaua EVconnect a fost folosită în 2022 de peste 166.000 de ori

EVConnect

Anul trecut, în rețeaua EVconnect au fost înregistrate 166.244 de sesiuni de încărcare, ceea ce a însemnat un total de 2,37 Gwh. Această valoare reprezintă o reducere a amprentei de CO2 cu 1989 to. Peste 10.000 de utilizatori au încărcat mașinile în mod constant dintre cei 23.000 de utilizatori ai rețelei EVconnect.

Una dintre cele mai mari provocări în exploatare pentru menținerea funcționării corecte a stațiilor este dată de multe ori de instabilitatea rețelelor electrice, fluctuațiile constante de tensiune și rețeaua electrică învechită sau capacitățile insuficiente de putere, în special în zonele urbane central.

În acest an vor fi inaugurate noi stații de încărcare, ceea ce va duce la 500 totalul de stații publice EVconnect în România. Acestea vor fi montate atât în principalele orașe, cât și în zone de tranzit sau izolate, printre care:

  • București: 20 noi stații de încărcare;
  • Cluj-Napoca: 5 noi stații de încărcare;
  • Brașov: 8 noi stații de încărcare;
  • Constanța: 4 noi stații de încărcare;
  • Baia Mare: 9 noi stații de încărcare.

Stațiile EVconnect au puteri cuprinse între 3,7 kW și 400 kW

Stațiile de încărcare EVconnect sunt fabricate în Europa și au puteri de până la 400 kW. Pe lângă managementul de la distanță al stațiilor, există o echipă dedicată de tehnicieni, care acoperă întreaga țară. Aceștia se pot deplasa în scurt timp în locațiile unde apare o problemă, asigurând inclusiv serviciul de suport tehnic 24 h pentru parteneri și abonați.

De asemenea, EVconnect comercializează pe piața românească doar stații de încărcare electrice fabricate în Europa. Acestea au puteri de la 3,7 kW, la 400 kW și pot fi utilizate pentru uz privat sau public. Pe lângă furnizarea de stații electrice, compania oferă servicii și cursuri de formare pentru operarea și întreținerea ușoară a soluțiilor de încărcare.

„Misiunea noastră este să contribuim la reducerea emisiilor de dioxid de carbon prin creșterea accesibilității de încărcare a mașinilor electrice. Din acest motiv, focusul nostru s-a îndreptat atât spre dezvoltarea unei rețele proprii, dar și către furnizarea de echipamente de încărcare conform specificațiilor dorite de către client. În România, energia electrică se obține în proporție de cel puțin 39% din surse regenerabile. Astfel, emisiile produse pentru a pune în mișcare mașinile electrice sunt minuscule chiar și fată de cele mai noi mașini de pe piața cu motoare pe combustie internă. Acesta este motivul pentru care țările europene anunță planuri de a interzice vânzarea autovehiculelor cu motoare pe combustie internă”, a declarat Mihai Dragoș Ciobanu, CEO EVconnect.

Unde sunt amplasate stațiile de încărcare EVconnect?

Stațiile din rețeaua EVconnect sunt răspândite în marile orașe, dar și în zone izolate sau de tranzit, care facilitează și ușurează călătoria cu mașinile electrice prin țară. Astfel, se pot găsi stații de încărcare atât în București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Brașov, Oradea, etc., cât și la Întorsura Buzăului, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Ciucea, Colibița și în multe alte zone din țară.

Stațiile de încărcare electrice EVconnect sunt amplasate în centre comerciale (Cora, AFI, Shopping City, Iulius Mall, Palas Mall, Veranda Mall etc.), la dealerii auto (Dacia, Renault, Casa Auto, etc.) și în locații-cheie din marile orașe din România.

La o stație de încărcare de 50 kW, majoritatea mașinilor electrice se încarcă în 45-60 de minute. Ținta companiei este de a extinde rețeaua instalând stații de 60 KW și mai puternice, asigurându-se încărcarea în cel mai scurt timp. De asemenea, rețeaua va cuprinde și stații AC de 7-22 KW pentru a crea o capilaritate urbană, pentru nevoile zilnice.

Cât costă să încarci mașina electrică în rețeaua EVconnect?

Gratuit – acolo unde este posibil, încărcarea va rămâne gratuită atâta timp cât costurile vor fi acoperite împreună cu parteneri; EVconnect a asigurat din 2014 până în prezent în rețeaua sa încărcarea gratuită a peste 5 GWh, astfel participând activ la creșterea interesului pentru electromobilitate, astăzi fiind unul din puținii operatori care mai susține sesiuni de încărcare gratuite.
Tarif AC – 1,89 lei / unitate de încărcare. O unitate de încărcare este echivalentul unui kWh. (minim 5 lei / sesiune de încărcare);
Tarif DC – 2,32 lei / unitate de încărcare. O unitate de încărcare este echivalentul unui kWh. (minim 5 lei / sesiune de încărcare);
Prețul unui abonament în rețeaua EVconnect este de 119 lei cu TVA/lună și include 60 de unități de încărcare (kWh). După epuizarea cantității de kWh se vor aplica tarife standard. Fiecare tip de abonament vine cu un card RFID.

Tipuri de stații electrice furnizate de EVconnect

EVBOX Troniq Modular – DC 90-400 KW (modulară, cabluri CCS, Chademo, Type2)
EVBox Troniq – DC 50 KW (interfață touch, limbi selectabile, cabluri CCS, Chademo, priză Type2)
EVBOX BusinessLine, Elvi și Livo – AC 7-22 KW și 2x22KW (unele din cele mai populare stații la nivel mondial)
EVconnect VEGA – DC 30-60 KW (interfață OLED touch, RFID, Wi-Fi, Bluetooth, 4G, cabluri CCS și Chademo)
EVconnect V2C Pole – 2×22 kW (încărcare simultană a două mașini, ecran color, RFID, 3G, conectori Type2)
EVconnect V2C Trydan – AC 7-22 (Soluția ideală pentru încărcare direct din panourile fotovoltaice prin comunicare facilă și directă cu inverterul, WiFi, conector Type2)
Wallbox Pulsar Plus – AC 22 kW (RFID, Wi-fi, Bluetooth, control dinamic al puterii, aplicație gratuită de managament, cablu type 2).

O stație de încărcare de 7 KW pentru Dacia Spring are un cost mai mic de 1.000 de euro cu tot cu costul racordului, inclusiv conectarea cu sistemul fotovoltaic, acolo unde este cazul.

Două dintre avantajele stațiilor EVconnect le reprezintă integrarea directă cu sistemele fotovoltaice și controlul dinamic al puterii. Astfel, se va eficientiza la maximum investițiile în infrastructura de încărcare.

Sursa: EVconnect

Articole similare

Toyota va reduce producția de vehicule electrice cu 33%

Mihai Morcovescu

Tesla a oprit comenzile pentru cea mai accesibilă versiune Cybertruck

Mihai Morcovescu

Noul Genesis GV80 Coupe Concept prefigurează un SUV de performanță de serie, care va sosi până în 2025

Mihai Morcovescu