AUTOpro
Stiri

CNAIR anunță finalizarea lucrărilor pe primul tronson al autostrăzii A2

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a finalizat reabilitarea primului sector pe autostrada Soarelui A2 București – Constanța.

CNAIR a început la jumătatea lunii februarie un program pentru reabilitarea căii de rulare a autostrăzii A2. Durata totală a proiectului este de doi ani.

Lucrările se desfășoară pe ambele sensuri de rulare între km 12 și km 36. unde circulația fost deviată alternativ pe firul opus. Constructorul a anunțat că a finalizat lucrările pe primul tronson, situat între km 12 și 17.

Lucrările executate constau în frezarea dalelor de beton, consolidarea fisurilor active, repararea rosturilor și a dalelor degradate, așternerea a două straturi asfaltice armate cu geocompozit, precum și aplicarea marcajelor rutiere pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță.

Circulația a fost deschisă din nou pe acest prim segment din autostrada A2, precum și prin nodurile rutiere de la intersecția cu DNCB și Cernica.

CNAIR spune că, conform contractului, finalizarea lucrărilor la primul tronson ar fi trebuit finalizate pe 30 aprilie.

Lucrările continuă pe al doilea segment de 24 km ajutate și de faptul că traficul a scăzut din cauza restricțiilor de circulație impuse de pandemia de coronavirus.

Lucrările de pe sectorul București – Fundulea al A2, București – Constanța, sunt împărțite în două loturi astfel:

Lotul 1 km (12+000 – km 24+000) Calea 1 și 2, are o lungime de 12 km, și este executat de S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L. la o valoare a lucrărilor de 41.7 mil lei, fără TVA.

Lotul 2 km (24+000 – km 36+000) Calea 1 și 2, tot în lungime de 12 km, și este executat de S.C. SAGA BUSINESS CONSTRUCT S.R.L, la o valoare a lucrărilor de 44.9 mil lei, fără TVA.

Articole similare

CEO-ul Volkswagen, mesaj pentru angajati: Nu vrem sa sfarsim precum Nokia

Florin Amariei

Smart caută colaboratori pentru dezvoltarea viitorului ForTwo

Mihai Morcovescu

Serial Dacia Manifesto: exclusiv de la Paris despre noul material inovativ Starkle®, secretele eificienței ECO-G și ingenioasa soluție outdoor “bed on demand”

Daniel Costea

Leave a Comment