AUTOpro
Generale Green car Stiri

Șeful Citroen nu vede în noul e-C3 un rival principal pentru Dacia Spring

Am asistat în urmă cu o săptămână la lansarea noului model electric Citroen e-C3, care este anunțat drept unul dintre cele mai accesibile modele cu zero emisii din Europa.

Constructorul francez a anunțat deja că, în 2025, vor aduce o versiune și mai ieftină. Cu toate acestea, CEO-ul mărcii, Thierry Koskas, consideră că Dacia Spring, o altă „electrică” accesibilă, nu este rivalul principal al modelului produs de Citroen.

Noul Citroen e-C3 va fi o mașină electrică foarte accesibilă

Citroen

La început de 2022, Vincent Cobée, pe atunci director general al Citroen, promitea lansarea unui C3 electric sub 20.000 de euro. La scurt timp, acesta avea să fie înlocuit cu Thierry Koskas, iar planul predecesorului său părea că va fi dat uitării.

Cu toate acestea, Koskas a ținut cont de promisiunea lui Cobée, iar zilele trecute Citroen a dezvăluit noul electric e-C3. Acesta a fost anunțat ca un vehicul care va fi produs în Europa și care își va face debutul comercial anul viitor.

Și mai important este faptul că Citroen e-C3 va fi o mașină accesibilă, care va costa inițial 23.300 de euro. Mai mult decât atât, în 2025, francezii vor introduce o nouă versiune, și mai ieftină, care va avea un preț de pornire de 19.990 de euro.

Mulți au început să se întrebe: este posibilă o mașină electrică sub 20.000 de euro fără bonusuri ecologice? Nici măcar Dacia Spring, modelul românesc produs în China, nu costă așa puțin. În aceste condiții, mulți au început să vadă o rivalitate între cele două automobile.

Șeful Citroen spune că e-C3 nu va fi rival cu Dacia Spring

Cu toate acestea, Thierry Koskas, a ținut să precizeze că, deși vor concura cu Dacia pe anumite segmente, poziționarea pe piață a mărcii pe care o conduce este diferită.

„Acum ne comparați cu o marcă pentru care avem un respect deosebit. Diferența dintre Dacia și Citroen este că noi suntem o companie cu sute de ani de istorie. De asemenea, avem alte valori de bază, precum confortul, sustenabilitatea și curajul. Mașinile ar trebui să fie cât mai accesibile pentru toată lumea […] Poziționarea Citroen nu este, așadar, aceeași cu Dacia. Concurăm cu Dacia, cu unele modele, dar nu cu toate”, a declarat Koskas.

Pentru a clarifica lucrurile, oficialul Citroen a precizat că succesorul lui C3 Aircross B-SUV cu până la 7 locuri ar putea fi un rival indirect pentru Dacia Jogger.

De asemenea, Koskas a mai spus că noul e-C3 este „cel mai sigur un răspuns la ofensiva modelelor chinezești”. Ideea este împărtășită și de șeful Fiat, Olivier Francois. Acesta a dezvăluit recent că viitorul Panda va împărtăși aceeași platformă cu e-C3, dezvoltată de Grupul Stellantis.

Sursa: Carscoops

Articole similare

Elvețienii de la Micro au lansat noul Microlino Lite: autonomie de până la 177 km

Mihai Morcovescu

Salonul Auto de la Paris 2022 LIVE – GALERIE FOTO / VIDEO

Mihai Morcovescu

Luca de Meo, CEO al Renault începând cu iulie 2020

Robert Stan