AUTOpro
Generale

Salonul Auto Moto 2015, oglinda pieței auto românești

Astăzi, 1 aprilie, de ziua păcălelilor, Piața Constituției a fost martora mută a deschiderii uneia dintre cele două expoziții auto de la București. Ediția din 2015 a Salonului Auto Moto (SAM) nu strălucește din punctul de vedere al numărului de exponate și nici nu rupe gura târgului în materie de noutăți. Este, mai exact, la fel ca întreaga piață auto românească… „după posibilități”.

Text: Robert Stan

20150401_105545

Anii în care Salonul Internațional de Automobile București (SIAB) se lăuda chiar și cu premiere europene au apus demult. Locul acestui eveniment aflat inclusiv în catalogul OICA (Organizația Internațională a Constructorilor Auto), alături de manifestări precum Paris Motor Show, Geneva Motor Show sau Detroit Motor Show, a fost luat de două manifestări concurente și mult mai mici. În ordine cronologică, prima dintre acestea (SAM) se desfășoară în acest an între 1 și 5 aprilie, în timp ce a doua (Salonul Auto București & Accesorii – SAB) va avea loc între 1 și 11 octombrie.

20150401_105211

SAM 2015, eveniment desfășurat în Piața Constituției din București reunește în acest an circa 30 – 40 de autotursime aparținând unor mărci precum Skoda, SEAT, Hyundai, KIA, Mazda, Fiat, Jeep, Maserati, Opel, Volkswagen, Citroen, Mercedes-Benz, smart, Mitsubishi, ISUZU, Suzuki, alături de câteva zeci de motociclete și ATV-uri. Acestea sunt reprezentate, ca de fiecare dată în ultimii ani, la nivel de dealeri. Importatorii au preferat, din nou, să rămână în umbra acestora considerând evenimentul insuficient de important și  mult prea costisitor pentru a se prezenta. Cert este însă că, în majoritatea cazurilor, dealerii prezenți la SAM, printre care Alto Syncro (SEAT), Avia Motors (Skoda), Rădăcini Motors – Darius Motors (Citroen, Mazda, Opel, Volkswagen, Suzuki), Autoklass (Mercedes-Benz, smart), MIT Motors (Mitsubishi, ISUZU, KIA), Colina Motors (Hyundai), sunt cei mai mari din rețeaua fiecărei mărci. Un caz excepțional este importatorul AutoItalia care s-a prezentat la SAM 2015 cu mărcile sale Fiat, Jeep și Maserati).

20150401_104858

Vedeta expoziției este însă, fără doar și poate, colecția de mașini de epocă a omului de afaceri Ion Țiriac. Câteva modele istorice extrem de interesante se află a standul Țiriac Collection. Alături de ele, o mică, dar cât se poate de atractivă alăturare de mașini aparținând High Class Auto. O atenție sporită merită și modelul Opel Corsa, laureat al premiilor AUTOBEST și Mașina Anului în România, competiții în care AUTO pro se află printre membrii juriului,  dar și premiera românească a modelului Fiat 500X.

20150401_104947

De joi, 1 aprilie, până duminică, 5 aprilie, între orele 10.00 – 20.00 organizatorii SAM anunță o mulțime de manifestări menite să atragă publicul. Printre acestea, demonstrații de drift și burnout, karting, paradă moto, paradă retro și concerte. Dacă sunteți dispuși să cheltuiți 15 lei în primele două zile sau 20 de lei în weekend, expoziția din Piața Constituției vă așteaptă. Mai puțin locurile de parcare, aproape indexistente.

Articole similare

Infiniti dezvăluie QX30 la Geneva. Un Mercedes în haine nipone

Stan Robert

Hyundai a prezentat noua generație Santa Fe, care primește un design complet revizuit

Mihai Morcovescu

Interzicerea mașinilor termice în Europa ar putea fi amânată cred cei de la Porsche

Mihai Morcovescu

Leave a Comment