AUTOpro
Generale Green car Stiri

Noul Renault 4 E-Tech electric a fost dezvăluit la Salonul Auto de la Paris

Producătorul francez de automobile Renault a dezvăluit în premieră mondial la Salonul Auto de la Paris noul Renault 4 E-Tech electric, reinterpretare modernă a modelului R4 din anii ʼ60.

Acesta a fost relansat sub forma unui crossover complet electric, care oferă o autonomie de până la 400 de kilometri.

Renault 4 E-Tech electric este inspirat de modelul clasic din anii ʼ60

Renault

În urmă cu șase decenii, constructorul din Hexagon lansa un model ce avea să devină emblematic pentru marca franceză. Renault 4 a fost conceput ca o mașină versatilă, dedicată tuturor și a fost produsă între anii 1961 și 1992. În toată această perioadă s-a vândut în circa 8,13 milioane de unități în peste 100 de țări de pe cinci continente. El devenea cel mai vândut model al francezilor la nivel global și a patra cea mai vândută mașină din toate timpurile.

Acum, Renault 4 este reînviat sub forma unui crossover cu emisii zero, denumit 4 E-Tech. Prefigurat în urmă cu doi ani, tot la Paris, de conceptul 4EVER Trophy, noul model este construit pe aceeași platformă ca Renault 5. Acesta combină elemente de design clasic cu accente specifice SUV-urilor și oferă o gardă la sol de 18,1 cm, mai mare comparativ ca SUV-ul compact Captur.

Din punct de vedere estetic, noul 4 E-Tech a avut ca sursă de inspirație clasicul model. Astfel, a primit o parte frontală ce se distinge printr-un panou lat de 145 cm care integrează farurile LED și logo-ul mărcii iluminat. Această zonă este conturat de o bandă LED, făcând mașina mai ușor de recunoscut ziua, dar mai ales noaptea.

Plafon retractabil din material textil

Noul 4 E-Tech oferă proporții specifice unui crossover. Acesta are o lungime de 4,14 m, o lățime de 1,80 m și o înălțime de 1,57 m, la un ampatament de 2,62 m. De asemenea, acesta a primit o serie de elemente precum geamul spate trapezoidal, stopurile verticale și striațiile de pe uși, care amintesc de modelul clasic din anii ʼ60.

Interiorul se aseamănă cu cel de pe Renault 5, de la care a preluat multe componente, între care planșa de bord, fețele ușilor și scaunele frontale. În plus, Renault 4 aduce câteva îmbunătățiri specifice segmentului în care este poziționat, oferind un spațiu mai generos pentru pasagerii din spate și soluții versatile de depozitare.

Portbagajul are o capacitate de 420 de litri, în timp ce sub podeaua dublă se află o cutie de depozitare detașabilă în care pot fi transportate diverse obiecte. În același timp, scaunul pasagerului din dreapta este rabatabil, ceea ce permite transportul unor obiecte mai lungi, cum ar fi o placă de surf.

Două versiuni electrice cu până la 150 CP

Printre dotările standard amintim un instrumentar de 7 inch sau de 10,1 inch (pentru versiunile superioare) și un display central de 10 inch. Acesta din urmă rulează sistemul Android Automotive. Mașina poate fi echipată cu un plafon retractabil din material textil, care este disponibil deocamdată doar pe negru. Renault ia în considerare introducerea altor nuanțe.

Noul Renault 4 cu emisii zero va fi disponibil în două versiuni. Prima va utiliza un motor electric de 120 CP și 225 Nm, ce va fi alimentat de o baterie de 40 kWh. Autonomia anunțată este de peste 300 km, conform standardului WLTP. Cea de-a doua versiune este pusă în mișcare de un motor de 150 CP și 245 Nm. Acesta primește energie de la o baterie mai mare, de 52 kWh, care va asigura o autonomie de până la 400 km.

Ambele variante suportă încărcare AC la 11 kW și sunt dotate cu tehnologia Vehicle to Load (V2L). Aceasta permite alimentarea altor dispozitive electronice. Capacitatea maximă de încărcare rapidă DC pentru versiunea de bază este de 80 kW, iar cealaltă se poate încărca la o putere mai mare, care nu a fost încă precizată.

Sursa: Renault

Articole similare

Banca Transilvania și Napoca Rally Academy susțin siguranța rutieră

Spring va veni pe piață, la… primăvara viitoare!

Dan Vardie

Ferrari F8 Tributo este înlocuitorul modelului 488 GTB

Dragos Baltateanu