AUTOpro
Generale Green car Stiri

Primul model Neue Klasse al BMW va fi noul iX3. Debutul, mai târziu în acest an

Șeful BMW a confirmat că primul model de serie din noua generație de modele electrice Neue Klasse va fi SUV-ul iX3.

Debutul oficial va avea loc în cadrul Salonului Auto de la München (9-12 septembrie 2025).

BMW va lansa peste 40 de modele noi sau actualizate până în 2027

BMW

În cadrul conferinței anuale, CEO-ul BMW Group, Oliver Zipse, a anunțat planurile companiei de a lansa peste 40 de modele noi sau actualizate în următorii doi ani. Oficialul german a făcut anunțul stând lângă un vehicul camuflat, care este cel al noii generații iX3.

„Mașina care se află lângă mine, ascunsă sub folia de camuflaj, va fi dezvăluită la IAA Mobility din München la începutul lunii septembrie. Acolo vom prezenta versiunea de producție și vă pot dezvălui deja că aceasta va fi noua generație iX3. În acest fel, continuăm povestea de succes a primului nostru model electric, care a cucerit fanii mărcii din întreaga lume în 2020”, a declarat Zipse (foto, sus).

Este important de precizat că BMW Group include și mărcile MINI și Rolls-Royce, ceea ce înseamnă că nu toate viitoarele vehicule vor purta sigla BMW. Aceasta este cu siguranță marca de volum, reprezentând 2,2 milioane de unități din totalul de 2,4 milioane de automobile vândute la nivel global de grup în 2024.

Viitoarele modele bazate pe arhitectura Neue Klasse vor beneficia de tehnologie de 800V. De asemenea, vor folosi baterii de ultimă generație cu o densitate energetică crescută cu 20% și o eficiență îmbunătățită cu 20%. În același timp, cei de la BMW spun că autonomia va fi mai mare cu 30% comparativ cu modelele electrice actuale.

După lansarea noului iX3, BMW va continua ofensiva pe segmentul electricelor cu lansarea viitoarei iterații a lui i3.

Sursa: Motor1

Articole similare

Ce se mai întâmplă pe la Salonul de la Geneva

Filip Sîrbu

Audi a lansat în China modelul A5L, care înlocuiește vechile A4 Sedan și A5 Sportback

Mihai Morcovescu

BMW a prezentat noul M5: motor V8 plug-in hybrid de 727 CP

Mihai Morcovescu