Primul BMW Art Car din istorie, semnat de renumitul artist american Alexander Calder, a ajuns pentru prima dată în România, marcând un moment important pentru scena artistică locală.
Este vorba despre un exemplar BMW 3.0 CSL cu care producătorul din Munchen a concurcat în 1975 în legendara cursă de 24 de ore de la Le Mans, avându-i în echipă pe piloții de Sam Posey, Jean Guichet și Hervé Poulain.
BMW Art Car 3.0 CSL: mașina care a dat startul unei colecții legendare

Turneul global BMW Art Car World Tour a continuat cu o etapă importantă, fiind marcată, ieri, de debutul istoric din România, în cadrul RAD Art Fair (23-26 aprilie). Cu acest prilej, a fost prezentat în premieră pentru țara noastră primul BMW Art Car, realizat în 1975 de regeretatul artist american Alexander Calder.
Ajuns la a patra ediție, RAD Art Fair s-a transformat într-un reper important pentru arta contemporană din România, devenind o platformă colaborativă care susține artiștii și galeriile locale în drumul lor către recunoaștere internațională. În acest an, evenimentul își consolidează dimensiunea globală, propunând o viziune curatorială mai bine definită, dar și un program extins.
Capitala a devenit astfel gazda modelului BMW 3.0 CSL, primul BMW Art Car creat vreodată. Prezența la București a acestui model emblematic aduce mai aproape de public una dintre cele mai spectaculoase colaborări dintre artă și industrie din ultimele decenii. Mașina va fi expusă în intervalul 23 aprilie-15 mai în cadrul RAD Sculpture Park, care va fi deschis în parcul Hotelului Caro din Capitală, ca extensie a târgului de artă RAD Art Fair.













BMW și arta contemporană: o relație de peste 50 de ani
Povestea acestei mașini începe în 1975, atunci când pilotul și colecționarul de artă francez Hervé Poulain, alături de Jochen Neerpasch, i-au propus lui Calder să transforme o mașină de curse într-o operă de artă. Rezultatul a fost spectaculos: un automobil decorat în culori vibrante – roșu, galben, albastru și alb – cu care constructorul bavarez avea să participe ulterior în celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans.
În paralel, BMW își continuă implicarea în scena artistică internațională prin parteneriatul cu Market Art Fair din Stockholm, ajuns la al cincilea an consecutiv. Această colaborare reflectă angajamentul companiei de a conecta mobilitatea, inovația și arta, o direcție pe care o susține de mai bine de jumătate de secol.
În cadrul turneului, este prezentat și BMW Art Car #20, realizat de Julie Mehretu – un model BMW M Hybrid V8 dezvăluit inițial la Centre Pompidou în mai 2024. După participarea la Le Mans, proiectul continuă printr-o colaborare cu African Film and Media Arts Collective, urmând să culmineze cu expoziția „Scaling Intentions” la Zeitz Museum of Contemporary Art Africa, între decembrie 2026 și august 2027.
Artă în mișcare pe străzile din Stockholm
Pentru al patrulea an consecutiv, o lucrare câștigătoare va decora flota BMW destinată transportului vizitatorilor la Market Art Fair. În 2026, duo-ul artistic Inka Lindergård și Niclas Holmström aduce un nou limbaj vizual în spațiul urban din Stockholm, aplicând stilul lor sculptural-fotografic pe modelele BMW.
Potrivit Sarei Berner Bengtsson, directorul târgului, alegerea acestora reflectă perfect spiritul evenimentului, marcând totodată o premieră prin integrarea artei fotografice într-un proiect dominat până acum de alte forme de expresie vizuală.

