AUTOpro
Concept car Generale Green car Stiri

KIA a dezvăluit la Milano noul concept Vision Meta Turismo

KIA a atras toate privirile la Milan Design Week, unde a dezvăluit noul concept Vision Meta Turismo, un Gran Turismo reinterpretat pentru era digitală.

Modelul marchează o etapă importantă în evoluția brandului, propunând o fuziune spectaculoasă între performanță, tehnologie și experiență imersivă.

Conceptul KIA Vision Meta Turismo adoptă limbajul estetic „Opposites United”

KIA

Prezentat în premieră mondială în Coreea de Sud la final de 2025, cu ocazia aniversării a 80 de ani de existență a mărcii, conceptul KIA Vision Meta Turism reprezintă viziunea futuristă a producătorului asiatic asupra mobilității. Mașina combină dinamica unui GT clasic cu un interior inspirat din atmosfera unui lounge modern, evocând eleganța turismelor de cursă lungă din anii ’60, dar reinterpretată prin tehnologiile viitorului.

La baza acestui proiect stă ideea unei experiențe complet noi pentru utilizator, în care interacțiunea digitală, emoția și performanța se îmbină într-un mod coerent. Vision Meta Turismo Concept nu este doar o mașină, ci o platformă care redefinește relația dintre șofer, pasager și vehicul, integrând trei dimensiuni esențiale: condusul performant, interacțiunea digitală imersivă și confortul unui spațiu de tip lounge.

Vehiculul adoptă filosofia de design a constructorului „Opposites United”, cu suprafețe fluide care se îmbină cu forme geometrice precise, rezultând o siluetă joasă și lată. Elementele aerodinamice au ca sursă de inspirație avioanele cu reacție, în timp ce partea frontală joasă accentuează caracterul sportiv, iar inserțiile negre și elementele futuriste subliniază performanța conceptului.

De asemenea, se remarcă linia foarte înclinată a plafonului, care este, practic, o suprafață vitrată ce se întinde pe toată lungimea mașinii. Aspectul posterior este completat de stopuri subțiri, care au o semnătură LED ce amintește de modelele de serie electrice ale coreenilor.

Experiență imersivă la interior

Interiorul este gândit ca un spațiu digital imersiv, în care tehnologia avansată creează o experiență captivantă pentru ocupanții mașinii. Șoferul beneficiază de un cockpit orientat spre performanță, cu un panou de bord minimalist și un scaun ușor, optimizat pentru control și concentrare. Materialele tip plasă asigură ventilație și confort, în timp ce comenzile analogice integrate oferă feedback haptică.

Experiența este amplificată de un schimbător virtual de tip joystick. Acesta simulează schimbarea treptelor de viteză și sunete și vibrații artificiale, care recreează slound-ul unui motor termic. Butoanele dedicate, precum cel de lansare sau cel de GT Boost, oferă accelerație instantanee și o doză suplimentară de adrenalină, în timp ce sistemele de control permit personalizarea răspunsului mașinii.

Pasagerul beneficiază, în schimb, de o experiență diferită, orientată spre relaxare. Scaunul acestuia are o poziție de tip lounge și poate fi rotit la 180 de grade atunci când mașina este staționată, facilitând interacțiunea cu ceilalți ocupanți. În același timp, tehnologia de realitate augmentată, printr-un ecran HUD 3D, transformă călătoria într-o experiență vizuală interactivă.

Un alt detaliu deosebit al conceptului KIA Vision Meta Turismo este volanul, inspirat din controllerele de gaming, care devine o interfață inteligentă între utilizator și vehicul. Acesta permite accesul la trei moduri distincte de utilizare: Speedster, Dreamer și Gamer. Fiecare mod redefinește experiența de condus, de la accentul pe viteză și senzații dinamice, până la explorarea mediilor virtuale sau transformarea mașinii într-un hub de divertisment interactiv.

Vision Meta Turismo poate fi admirat alături de alte concepte electrice KIA în cadrul expoziției organizate la Salone dei Tessuti din Milano, deschisă publicului până pe 26 aprilie.

Sursa: KIA

Articole similare

Test drive Lynk & Co 01 facelift: Made in China, tuned in Europe

Mihai Morcovescu

Vânzările globale Tesla au scăzut în 2024 pentru prima dată în ultimii zece ani

Mihai Morcovescu

VIDEO: Alfa Romeo dezvăluie sunetul motorului noului supercar 33 Stradale

Mihai Morcovescu