AUTOpro
Generale Green car Stiri

Noul Volkswagen ID.7, înlocuitorul electric al Passat-ului, va debuta oficial pe 17 aprilie

Viitorul model electric Volkswagen ID.7 va fi prezentat oficial pe 17 aprilie, devenind, astfel, cel de-al șaselea automobil din gama ID a producătorului din Wolfsburg.

Înlocuitorul cu zero emisii al celebrului Passat sedan, care a fost scos din producție în urmă cu un an, va fi singurul automobil de segment D pe care VW îl va comercializa pe piața din Europa. Debutul este planificat până la sfârșitul anului curent.

Volkswagen ID.7 va dispune de cel mai puternic motor electric din gamă

Volkswagen ID.7

Ne mai despart puține zile până când cei de la Volkswagen va dezvălui noul său model electric ID.7. În prezent, germanii efectuează în Spania, la Alicante, ultimele teste dinaintea prezentării oficiale, care a fost fixată pentru data de 17 aprilie.

Cunoscut deocamdată sub numele de cod APP550, electricul german va fi primul model construit pe platforma MEB. Acesta va fi echipat cu un sistem de propulsie complet nou. Acesta a fost optimizată mai ales în ceea ce privește consumul de energie și va fi cel mai puternic motor electric din familia ID.

Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, autonomia lui ID.7 poate ajunge până la 700 de kilometri, în funcție de bateria aleasă. Acumulatorul va putea fi încărcat la stații cu puteri de până la 200 kW.

În același timp, șoferul va putea alege din mai multe moduri de rulare, iar pentru un plus de manevrabilitate, germanii vor oferi opțional sistemul Adaptive Chassis Control (DCC).

Interiorul noului Volkswagen ID.7 a fost complet redesenat

Prezentat sub forma unui model camuflat în cadrul ediției 2023 a Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas noul Volkswagen ID.7 va îngloba mai multe tehnologii de ultimă generație dezvoltate de germani.

Așa cum AUTOpro.ro v-a informat la momentul respectiv, noul Volkswagen ID.7 va dispune de un sistem inteligent de climatizare, care va regla temperatura în habitaclu în funcție de poziția soarelui.

Comparativ cu fostul Passat sedan, Volkswagen ID.7 va oferi un interior complet reproiectat, care va fi mai spațios, atât pe locurile din față, cât și pe cele din spate. Scaunele frontale „ergoActive” sunt noi și dispun de reglale electrice pe 14 direcții.

În plus, sunt prevăzute cu o funcție revizuită de masaj și cu climatizare adaptivă. În funcție de temperatură și de nivelul de umiditate, sistemul va activa un mod automat pentru climatizarea scaunelor. Senzorii de temperatură și de umiditate va detecta necesarul de răcire și/sau încălzire și va controla climatul. 

Dimensiunile instrumentarului de bord au fost reduse semnificativ, iar toate informațiile și avertismentele standard sunt afișate în spatele volanului și pe noul Head-up Display cu realitate augmentată. În plus, ecranul central al sistemului de infotainment va avea standard o diagonală de 15 inch.

Cum spuneam, noul Volkswagen ID.7 va debuta în Europa mai târziu în 2023. Extinderea gamei ID va continua cu un SUV, denumit ID.8, și cu un model „entry-level” cu tracțiune față, care cel mai probabil va fi botezat ID.1 sau ID.2.

Sursa: Volkswagen

Articole similare

Nissan Juke Hybrid – din toamnă în România

Filip Sîrbu

Profitul net al Dacia a urcat la 161,3 milioane de euro

Robert Stan

Ziua Comunicațiilor, la cea de-a XVIII-a ediție