AUTOpro
Generale

Mercedes-Benz prezintă S 65 AMG

Mercedes-Benz a dezvăluit varianta sport a lui S-Klasse. Să facem cunoștință cu S 65 AMG.

Prima generație S 65 AMG și-a făcut apariția pe piață în anul 2003, în timp ce a doua generație a fost fabricată între 2006 și 2013. Acum a sosit momentul ca nemții să prezinte o versiune nouă.

Mercedes-Benz S 65 AMG, ca orice alt model pregătit de către divizia AMG, impresionează prin performanțele motorului. În cazut de față, mașina are sub capotă un propulsor V12 biturbo de 6,0 litri capabil de 630 CP între 4800-5400 rpm și un cuplu de 1000 Nm între 2300-4300 rpm. Astfel, accelerația 0-100 km/h durează doar 4,3 secunde, în timp ce viteza maximă este limitată la 250 km/h.

Comparativ cu vechiul model, noul S 65 AMG are un consum de carburant mai mic cu 2,4 litri la 100 km. Pe scurt, mașina înregistrează un consum de 11,9 l/100 km și astfel motorul de 6,0 litri biturbo devine cel mai economic propulsor V12 în ceea ce privește puterea și cuplul oferit.

Mercedes-Benz S 65 AMG (V 222) 2013

 

Transmisia lui Mercedes-Benz S 65 AMG este asigurată de către o cutie de viteze automată cu șapte trepte, AMG SPEEDSHIFT PLUS 7G-TRONIC pe numele ei. Aceasta oferă trei moduri individuale de funcționareControlled Efficiency (C), Sport (S) și Manual (M). În modul S și M, accentul se pune pe sportivitate, iar modul C oferă confort și economie de carburant, în timp ce sistemul ECO start/stop este activat permanent.

La fel ca S 63 AMG, S 65 AMG are o baterie lithium-ion cu ajutorul căreia greutatea totală a mașinii este redusă cu 20 de kilograme. Suspensia sport de la AMG integrează Road Surface Scan și Magic Body Control. Prima caracteristică detectează denivelările de pe șosea cu ajutorul unei camere stereo, în timp ce a doua adaptează suspensia în funcție de aceste denivelări. Mai mult, S 65 AMG este echipat standard cu ESP Dynamic Cornering Assist. Acest sistem ajută ca roata spate din interiorul virajului să frâneze eficient. Astfel, manevrabilitatea și agilitatea pe virajele de viteză mare este îmbunătățită, iar în același timp tendința de subvirare este diminuată.

Mercedes-Benz S 65 AMG (V 222) 2013

Ca opțional, Mercedes-Benz S 65 AMG poate fi echipat cu un sistem de frânare cu discuri de frână ceramice. Acesta este cu până la 20 % mai ușor față de un sistem de frânare convențional. Mai mult, acest sistem are un interval de service mai lung, este mai rezistent la coroziune și are o rezistență mai mare la temperaturi înalte. Acest sistem include discuri frontale cu diametrul de 420 mm și este ușor recunoscut datorită etrierelorvopsite special ce prezintă logo-ul  “AMG Carbon Ceramic”.

 

Articole similare

Dacia Duster a primit pachet tuning CarPoint: jante de 20 de inch și o folie cu tematică monstruoasă

Mihai Morcovescu

Fisker Ronin va oferi 1.000 CP și o autonomie de 900 km. Debutul a fost fixat pentru 2025

Mihai Morcovescu

Kia dezvăluie modelul îmbunătățit Sportage cu sistemul de propulsie mild-hybrid diesel, design și tehnologii noi

Filip Sîrbu