AUTOpro
Generale Green car Stiri

OFICIAL: Kia EV5 și noua generație Rio vor fi lansate spre sfârșitul anului 2023

Producătorul sud-coreean de automobile KIA a anunțat oficial că, spre sfârșitul acestui an, va lansa două dintre cele mai așteptate noi modele ale sale.

Astfel, asiaticii vor prezenta SUV-ul electric EV5 și cea de-a cincea generație a modelului de segment B, Rio. În același timp, cei de la KIA ne vor dezvălui și versiunile cu facelift pentru cinci dintre modelele sale actuale.

KIA va dezvălui în 2023 și cea de-a cincea generație Rio

KIA

În urmă cu două săptămâni, coreenii au prezentat în cadrul evenimentului „CEO Investor Day” care a avut loc la Seul cea mai nouă creație a sa, și anume conceptul EV5. Oficialii companiei au anunțat că acest vehicul prefigurează un viitor SUV cu emisii zero, care va fi, în esență, fratele mai mic al noului EV9.

Cu aceeași ocazie, reprezentanții constructorului asiatic au confirmat faptul că versiunea de serie a lui EV5 își va face debutul în cel de-al patrulea trimestru al acestui an. China va fi prima piață pe care viitorul SUV electric va fi disponibil, acesta urmând să ajungă, foarte probabil, și pe alte piețe.

Când acest concept a fost dezvăluit, cei de la KIA au sugerat că acesta va prefigura un crossover pur electric, care ar urma să fie vândut pe alte piețe, însă fără să ofere alte detalii. De aceea, acest anunț a surprins pe toată lumea.

Tot spre sfârșitul anului curent, va fi dezvăluită noua iterație a modelului de clasă subcompactă Rio, care va fi produsă la uzina pe care KIA o deține în Mexic, unde este asamblată actualul model.

KIA va dezvălui în 2023 și versiunile cu facelift pentru cinci dintre actualele sale modele

În același timp, reprezentanții producătorului au confirmat că, până la final de an 2023, KIA va mai prezenta versiunile restilizate pentru cinci dintre actualele sale modele.

În ultimele săptămâni, KIA a testat o serie de prototipuri ale versiunilor actualizate K5 (foto, sus), Picanto, Carnival, Sorento și Ray (foto, jos). Acesta din urmă va avea și versiune 100% electrică.

Nu în ultimul rând, noul SUV-ul electric EV9 va debuta pe piață tot în cursul acestui an, la o dată ce va fi comunicată ulterior. Acesta va oferi și o variantă de performanță GT, care a fost deja confirmată pentru lansare la începutul anului 2025.

Pe termen lung, KIA și-a propus ca, până la sfârșitul acestui deceniu, să ajungă la vânzări anuale de 1,6 milioane de vehicule electrice. Până în 2027, marca asiatică intenționează să dețină 15 modele cu emisii zero în portofoliu.

De asemenea, coreenii vor ca ponderea mașinilor electrificate să ajungă la 55% (2,38 milioane de unități) în 2030, când se estimează că livrările totale vor ajunge la 4,3 milioane de mașini.

Pe lângă Coreea de Sud, Kia plănuiește să producă mașini electrice și pe alte piețe, inclusiv Europa și Statele Unite ale Americii.

Sursa: KIA via Motor1

Articole similare

Suzuki a dezvăluit conceptul care anunță noua generație Swift. Debutul, în 2024

Mihai Morcovescu

Viitorul Renault Twingo electric va avea un preț mai mic de 20.000 de euro

Mihai Morcovescu

Smart #3: au apărut noi fotografii cu viitorul SUV electric german, care va sosi în 2024

Mihai Morcovescu