AUTOpro
Generale Green car Stiri

Hyundai a prezentat noul model de competiție Ioniq 5 N eN1 Cup Car (VIDEO)

Producătorul sud-coreean de automobile Hyundai a publicat informațiile și fotografiile oficiale referitoare la noul model de competiție Ioniq 5 N eN1 Cup Car.

Aceasta folosește un sistem de propulsie electric de 650 CP și va concura într-o serie nouă, organizată sub egida FIA eN1.

Hyundai Ioniq 5 N eN1 Cup Car dispune de același propulsor ca versiunea de stradă

Hyundai

Noul Ioniq 5 N eN1 Cup Car este versiunea de curse a noului „hot-hatch” electric Ioniq 5 N. Comparativ cu versiunea de serie, modelul de competiție vine cu numeroase modificări estetice. În schimb, sistemul de propulsie este același.

Din punct de vedere vizual, cea mai vizibilă modificare constă într-o caroserie nouă, care pune accentul pe aerodinamică și forță de apăsare. Astfel, se remarcă spoilerul frontal sculptat, aripile foarte evazate și eleronul posterior de mari dimensiuni, care este reglabil. Aspectul exterior este completat de un set de jante forjate de 18 inch cu anvelope „slick” și de finisajul în culorile specifice Hyundai Motorsport.

Modelul destinat curselor de circuit folosește două motoare electrice, care dezvoltă împreună 650 CP. Asta înseamnă că Ioniq 5 N eN1 Cup Car oferă același bagaj de putere ca modelul de stradă pe care este bazat. Motoarele sunt alimentate de o baterie cu o capacitate de 84 kWh. Datorită unei arhitecturi de 800 V și a unui curent de 350 kW, repriza de încărcare de la 10% la 80% se realizează în doar 18 minute.

Debutul este programat pentru luna aprilie

Tot la capitolul tehnic, Hyundai-ul de competiție este echipat cu o suspensie reglabilă și cu etriere forjate cu 6 pistoane pe față și 4 pistoane pe spate.

Nu în ultimul rând, există și câteva elemente de siguranță, precum un „roll-cage”, centuri cu prinderi multiple și un sistem electronic care oprește curentul electric în caz de pericol. În plus, Ioniq 5 N eN1 Cup Car mai primește o tehnologie care simulează sunetul unui motor convențional și unul sistem de simulare a cutiei de viteze.

Noul Hyundai Ioniq 5 N eN1 Cup Car își va face debutul pe circuit chiar în această lună, urmând să concureze într-o nouă serie dedicată mașinilor electrice. Aceasta este organizată sub egida regulamentului eN1, stipulat de FIA.

Sursa: Hyundai

Articole similare

Hyundai și Kia prezintă o nouă tehnologie care mărește autonomia mașinilor electrice (VIDEO)

Mihai Morcovescu

Jacob & Co Twin Turbo Furious Bugatti 300+, performanță extremă

Robert Stan

Dacă va fi produs, așa va arăta BMW M4 Gran Coupe