Producătorul sud-coreean de automobile Hyundai anunță o serie de noutăți pentru modelul de clasă compactă i30.
Acesta a primit câteva modificări estetice și o serie de echipamente avansate de siguranță și de conectivitate.
Hyundai i30 facelift primește faruri și stopuri LED în echiparea de bază
Hyundai i30 nu mai este demult o noutate în segmentul C. Apreciat de clienți pentru pachetul generos de dotări în contextul unui preț final bun, modelul compact primește acum o serie de îmbunătățiri.
Din punct de vedere estetic, modelul asiatic beneficiază de o grila frontală reproiectată, în timp ce bara de protecție și proiectoarele de ceață au primit noi ornamente. Aspectul exterior este completat de noile jante de 16 inch, iar farurile și stopurile LED sunt acum incluse în dotarea standard.
Noul i30 va fi disponibil in 12 culori exterioare, dintre care sapte noi: Abyss Black Pearl, Ecotronic Grey Pearl, Ultimate Red Metallic, Jupiter Orange Metallic, Meta Blue Pearl, Cypress Green Pearl si Sailing Blue Pearl, alaturi de: Atlas White, Serenity White Pearl, Shimmering Silver Metallic, Shadow Grey si Engine Red.
La interior, Hyundai a folosit nuanțe noi pentru plansa de bord șsi pentru consola centrală. Clienții pot alege între patru variante de tapițerie (interior negru – stofă, stofă și piele, piele integral, piele întoarsă și piele), dar și între trei noi modele pentru scaune. Totodată, sunt disponibile trei modele de scaune.
Pe lista de noutăți mai regăsim un ecran LED color de 4,2 inch (disponibil în standard), un instrumentar de bord digital de 10,25 inch, rei porturi de încărcare USB-C și actualizări „over-the-air” pentru hărți.
Hyundai i30 N Line facelift vine cu noi jante
Disponibil in versiunile de caroserie hatchback, fastback si wagon, noul i30 facelift oferă și nivelul de echipare N Line. În comparație cu echiparea standard, i30 N Line beneficiază de elemente estetice sportive, inclusiv la nivelul grilei. Totodată, tapițeria din piele și piele întoarsă se remarcă prin cele trei linii orizontale roșii. De asemenea, în părțile laterale, modelul coreean prezintă inserții metalice de culoare închisă, precum și noi jante de 17 și 18 inch.
Lista cu sisteme de asistență disponibile în standard cuprinde, între altele, Forward Collision-Avoidance Assist, Lane Following Assist, Rear Occupant Alert și Intelligent Speed Limit Assist. Opțional pot fi comandate tehnologiile Forward Collision-Avoidance Assist cu funcție de evitare a coliziunilor în intersecții, dar și sistemul Highway Driving Assist 1.5.
Cei de la Hyundai mai precizează că gama de motorizări include și variante mild-hybrid la 48V. Versiunea îmbunătățită a lui Hyundai i30 va intra în producție în luna aprilie, la uzina din orașul Nošovice (Cehia).