Ferrari continuă să demonstreze că plăcerea de a conduce rămâne una dintre valorile sale fundamentale, dezvăluind noul 12Cilindri Manuale.
Aceasta este o versiune inedită a modelului său grand tourer de top, care vine echipată cu o transmisie automată cu dublu ambreiaj și opt trepte capabilă să reproducă fidel experiența unei cutii de viteze manuale cu șase rapoarte.
Cum funcționează noua transmisie de pe Ferrari 12Cilindri Manuale
Noul Ferrari 12Cilindri Manuale introduce o cutie de viteze cum nu s-a mai văzut până acum pe un Ferrari în era modernă. Din punct de vedere conceptual, aceasta amintește de soluția utilizată de Koenigsegg pe modelul CC850, combinând viteza unei transmisii automate cu dublu ambreiaj cu implicarea oferită de o cutie manuală tradițională.
Noul sistem combină performanțele și rapiditatea unei transmisii moderne cu implicarea directă a șoferului, oferind inclusiv o pedală de ambreiaj și schimbătorul clasic cu grilă metalică, elemente care au făcut celebre modelele Ferrari din trecut.
Din punct de vedere tehnic, transmisia este aceeași cutie automată cu dublu ambreiaj și opt trepte montată pe versiunea standard a modelului 12Cilindri. Diferența constă în noul sistem „Manuale By-Wire”, care permite șoferului să schimbe manual primele șase trepte de viteză, precum și marșarierul, întocmai ca la o cutie manuală clasică. Mai mult decât atât, sistemul permite chiar și oprirea motorului prin utilizarea incorectă a ambreiajului, simulând fidel comportamentul unei transmisii manuale.
Pentru utilizarea acestui mod de funcționare, șoferul trebuie doar să selecteze modul Manual, să apese pedala de ambreiaj și să cupleze cutia în treapta dorită. Ferrari 12Cilindri Manuale este echipat cu un schimbător clasic cu ghidaj metalic și un mâner metalic lustruit, despre care producătorul afirmă că păstrează „senzația analogică, consistența și naturalețea” unei cutii de viteze manuale autentice.




















În spatele acestui sistem se află însă o tehnologie de ultimă generație. Concret, doi senzori cu efect Hall monitorizează permanent mișcările schimbătorului de viteze, iar un actuator electric împiedică introducerea unei trepte dacă modul Manual nu este activat. De asemenea, Ferrari a dezvoltat o configurație complet nouă, cu trei pedale, inclusiv o pedală de ambreiaj electronică. Un senzor măsoară cursa acesteia și transformă mișcarea piciorului șoferului în comenzi hidraulice care controlează transmisia cu dublu ambreiaj.
Motor V12 de 830 CP și 678 Nm
Pornirea automobilului diferă în funcție de modul în care sunt utilizate pedalele. Dacă motorul este pornit doar cu pedala de frână apăsată, transmisia funcționează ca o transmisie automată convențională cu dublu ambreiaj și selectează automat modul Drive. În schimb, dacă motorul este pornit cu pedala de ambreiaj apăsată, sistemul intră direct în modul Manual. Șoferul poate reveni oricând la funcționarea complet automată în timpul deplasării, însă Ferrari precizează că treptele a șaptea și a opta sunt rezervate rulării relaxate la viteze ridicate, pe autostradă sau în călătoriile lungi.
Pentru ca versiunea 12Cilindri Manuale să ofere aceleași performanțe demne de un model Ferrari cu motor V12, constructorul italian nu a schimbat nimic la grupul motopropulsor. Astfel, sub capotă se regăsește același propulsor V12 aspirat natural de 6,5 litri, care dezvoltă 830 CP și un cuplu maxim de aproximativ 678 Nm. Potrivit companiei din Maranello, 12Cilindri Manuale accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 2,9 secunde, în timp ce repriza 0-200 km/h se realizează în circa 7,9 secunde. Bolidul italian poate atinge o viteză de vârf de 340 km/h.
Noul Ferrari 12Cilindri Manuale va fi produs într-o serie extrem de limitată de doar 1.499 de exemplare, fiecare urmând să fie disponibil prin programul de personalizare Tailor Made. Pachetul Manuale costă aproximativ 190.000 de euro, sumă care se adaugă la prețul de achiziție al versiunii standard a lui Ferrari 12Cilindri.


