Dacia și Ford și-au oprit producția de automobile până pe 19 august, măsură care a fost anunțată astăzi de premierul interimar Ilie Bolojan.
În ambele cazuri, stoparea temporară a asamblării nu are nici o legătură cu criza energetică, așa cum a declarat premierul interimar Ilie Bolojan, ci a fost programată cu mult timp în urmă. De altfel, producția este oprită aproximativ în aceeași perioadă, în fiecare an.
Dacia și Ford și-au suspendat producția de automobile timp de două săptămâni
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că doi dintre cei mai mari consumatori industriali de energie din România, Automobile Dacia și Ford Otosan, și-au oprit producția începând de astăzi și până pe 19 august, decizie care va genera o economie de aproximativ 200 de megawați la nivel național. Potrivit șefului Guvernului, și alte companii ar urma să adopte măsuri similare, pe fondul crizei energetice cu care se confruntă țara, informează Mediafax.
Decizia oficialilor de la Dacia și Ford vine în contextul unei crize energetice accentuate de închiderea unui reactor de la Cernavodă și de scăderea istorică a debitului Dunării, care afectează producția națională hidro. Cu toate acestea, ambele companii aveau programate opririle temporare ale producției fără vreo legătură cu criza energetică.
Cunoscută drept perioadă de remont, oprirea tehnologică anuală este o practică obișnuită în industria auto, dar și în alte sectoare industriale. Aceasta este necesară pentru realizarea lucrărilor de mentenanță, a reparațiilor utilajelor care prezintă defecțiuni, a modernizărilor, precum și pentru curățenia generală a spațiilor de producție. Atât uzina Dacia de la Mioveni, cât și cea de la Craiova unde se asamblează modelele Ford programrează această oprire temporară a producției în fiecare an, în luna august, și pentru a le permite angajaților să-și efectueze concediile.
Guvernul negociază cu marii consumatori de energie
Anunțul a fost făcut în urma unei întâlniri pe care Bolojan a avut-o luni cu reprezentanții marilor consumatori de energie. Criza energetică actuală este cauzată, pe de o parte, de închiderea unui reactor al Centralei Nucleare de la Cernavodă, iar pe de altă parte, de reducerea semnificativă a producției din surse hidrologice, ca urmare a scăderii istorice a debitului Dunării. Executivul urmărește, în prezent, să diminueze consumul în orele de vârf, pentru a preveni eventuale dezechilibre în sistemul energetic național.
Printre măsurile anunțate de premierul interimar se numără și scufundarea, miercuri și joi, a mai multor barje pe Dunăre. Bolojan a explicat că această operațiune are rolul de a direcționa debitul apei către brațul Dunărea Veche, astfel încât alimentarea Centralei de la Cernavodă să poată fi menținută și, pe cât posibil, chiar suplimentată.
Șeful Guvernului a subliniat totodată importanța reducerii voluntare a consumului de energie electrică, având în vedere capacitatea limitată de importuri din această perioadă. Potrivit lui Bolojan, autoritățile au acționat pentru ca România să poată derula importuri din toate sursele disponibile. Primele rezultate ale apelurilor adresate marilor consumatori s-ar fi văzut deja: comparativ cu alte intervale ale zilei, dimineața a înregistrat un consum mediu cu aproximativ 200 de megawați mai scăzut, semn — potrivit premierului — al implicării companiilor în efortul de reducere voluntară.






Dacia și Ford, printre primele companii care opresc producția
Potrivit lui Ilie Bolojan, cea mai mare presiune asupra sistemului energetic se resimte în orele serii. Premierul a precizat că principalii consumatori industriali și-au exprimat disponibilitatea de a reduce voluntar consumul, însă modul în care pot face acest lucru diferă în funcție de profilul activității și de tehnologia utilizată. Unele companii își pot întrerupe activitatea pe intervale orare determinate și o pot relua ulterior fără a-și afecta procesul de producție, în timp ce altele au nevoie de un consum minim constant, necesar funcționării normale a instalațiilor.
Premierul interimar a menționat, de asemenea, că unele companii au anunțat intrarea în perioade de mentenanță sau reparații, ca parte a acelorași eforturi de reducere a consumului. În acest context, el a confirmat oprirea producției la Dacia și Ford: „Două companii importante, mari consumatori, compania Dacia și Ford sunt de astăzi cu producția oprită până pe data de 19, ceea ce înseamnă o economie de aproximativ 200 de megawați”, a declarat Ilie Bolojan.
Potrivit premierului, discuțiile cu alți mari consumatori industriali continuă, iar alte companii ar urma să anunțe, în perioada următoare, decizii similare privind reducerea temporară a producției.


