AUTOpro
Generale

Dacia atinge cota de producție 100.000 pentru motoare

La începutul lunii iulie a acestui an, Uzina Mecanica şi Şasiuri Dacia (UMCD) a marcat producţia a 100.000 de motoare turbo pe benzină TCe 90.

Propulsorul de 898 cm3, în 3 cilindri, supraalimentat echipează modelele din noua gama Dacia (Logan, Sandero, Sandero Stepway şi Logan MCV) și este cel mai nou motor produs la Uzinele Dacia.

Cu o concepţie inovatoare, unitatea TCe 90 cântărește cu 15 kg mai puțin decât un motor de putere echivalentă. El asigură reprize și accelerații suple și energice, îmbinând plăcerea de a conduce cu un consum scăzut de combustibil (5,2 l/ 100 km) şi un nivel al emisiilor de CO2 de numai 119 g / km.

Piesele integrate în noul motor, carterul de distribuţie, semela, capacul chiulasă, carterul cilindri, capacul palier, volanta şi arborele cotit, sunt fabricate în cadrul UMCD, aceasta fiind întinsă pe o suprafaţă de 16 hectare. Uzina Mecanica şi Şasiuri Dacia (UMCD) este cea de-a doua mare uzină situată pe platforma industrială de la Mioveni şi prima uzină în lume din cadrul Grupului Renault din punct de vedere al diversităţii proceselor.

Producţia pentru noul motor TCe 90 a demarat în a doua parte a anului 2012. Linia de fabricaţie va fi adaptată până la sfârşitul lui 2013 pentru o capacitate de 450.000 de unităţi pe an.

Foto: producător

Text: Cosmin Voicu

 

Articole similare

Xpeng ar putea construi mașini electrice în Europa ca să evite noile taxe vamale impuse de UE

Mihai Morcovescu

Renault va produce viitorul Twingo Electric în Slovenia. Debutul, în 2026

Mihai Morcovescu

Ford dezvăluie noul Ford Focus: cel mai inovator, dinamic și fascinant Ford din toate timpurile se lansează la 20 de ani de la revoluționara primă generație

Filip Sîrbu