AUTOpro
Generale Green car Stiri

Citroen Ami a împlinit 4 ani: cvadriciclul electric primește o serie de actualizări

Pentru a marca împlinirea a patru ani de la lansarea modelului, Citroen introduce o serie de actualizări pentru cvadriciclul său electric Ami.

Cu acest prilej, Citroen a anunțat și că până în prezent au fost vândute 50.000 de unități.

Citroen Ami oferă o nouă nuanță pentru exterior și un nou nivel de echipare

Citroen

Constructorul francez anunță că Ami este disponibil într-o nouă nuanță pentru exterior, denumită Night Sepia. Este o culoare versatilă, care se potrivește perfect cu diversele animații colorate și cu autocolantele pe care le poate oferi Ami. Această nuanță de maro creează o ambianță atât elegantă, cât și relaxată, în funcție de modul în care este combinat cu alte culori și materiale.

De asemenea, clienții pot opta și pentru noul nivel de echipare Peps, care a rezultat din îmbinarea versiunilor „high-end” Tonic și Pop. Acesta aduce la partea frontală o bandă neagră sub parbriz și câteva stickere galbene.

În același timp, francezii au introdus și un accesoriu nou pentru versiunea de transport marfă. Mai exact, este vorba despre un nou modul inteligent denumit My Cargo Kit. Acesta permite păstrarea unui spațiu de încărcare practic și funcțional prin simpla pliere a scaunului pasagerului din față, care, astfel, nu mai trebuie să fie scos.

Nu în ultimul rând, Citroen anunță că Ami a fost comercializat de la lansarea din 2020 și până acum în 50.000 de exemplare.

Sursa: Citroen

Articole similare

Baidu intră în jocul automobilelor autonome

Filip Sîrbu

Ford GT vs. Acura NSX: Ardere eficientă sau impuls electric?

administrator_autopromag

Viitoarea generație Nissan Micra va fi complet electrică și va sosi în 2024

Mihai Morcovescu