Mașinile pur electrice și cele echipate cu sisteme de propulsie plug-in hybrid au reprezentat în luna iulie peste 50% din totalul vânzărilor pe piața din China.
Conform Asociației Producătorilor Auto din China (CPCA), vorbim despre un nou record pentru această țară.
Vânzările de mașini NEV în China au crescut cu peste 14% în luna iulie
Acest nivel arată cât de departe a ajuns cea mai mare piaţă de automobile din lume, comparativ cu pieţele occidentale, prin tranziția către mașinile care folosesc sisteme de propulsie de noi forme de energie (NEV). Acest termen este folosit în China pentru segmentul de vehicule pur electrice și cele plug-in hybrid.
În luna iulie s-a atins un nivel-record pentru această țară asiatică. Astfel, vehiculele full electrice și cele hibride plug-in au ajuns la 50,7% din totalul vânzărilor de mașini, cu 37% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din 2023, arată datele publicate de CPCA.
Ritmul de creştere al automobilelor NEV a accelerat de la o creștere de 28,6% în luna iunie. Vânzările de vehicule pur electrice au crescut cu 14,3% în cea de-a șaptea lună a acestui an față de majorarea de 9,9% din luna anterioară, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Cu toate acestea, vânzările totale de mașini au scăzut pe piața chineză cu 3,1 puncte procentuale, continuând trendul descendent înregistrat în ultimele patru luni. Acest aspect arată faptul că subvenţiile oferite de guvernul de la Beijing nu au izbutit să-i atragă pe consumatori, care sunt încă sceptici în legătură cu cheltuielile masive, în contextul unei redresări lente a economiei chineze.
China a anunțat la sfârșitul lunii iulie dublarea subvențiilor în numerar pentru achiziționarea de vehicule până la 20.000 de yuani (echivalentul a 2.550 euro) per achiziție. În plus, în unele oraşe, au fost relaxate restricţiile în ceea ce privește achiziţionarea de vehicule.
Trebuie spus că vânzările de vehicule electrice în China reprezentau în 2021 doar 7% din totalul vânzărilor de mașini. Dar, investițiile mari în lanțurile de aprovizionare cu vehicule electrice au determinat o creștere uriașă a industriei autohtone pe acest segment, lăsând multe mărci străine consacrate în urmă.