Cele două companii germane au anunțat debutul unui parteneriat prin care vor să propună celor mai pretențioși clienți un design unic al interiorului unui avion. Ideea de bază este ca aceste concepte să ofere un nou mod de a călători pe distanțe medii și lungi, unul care să pună în umbra tot ceea ce există deja la nivel de lux pe cele mai pretențioase private-jet-uri din lume.
În primul rând, Mercedes și Lufthansa vor să renunțe la tradiționala arhitectură din interiorul avionului, cu podea, pereți și plafon delimitate. Aceste elemente vor curge unul în altul, arhitectură care aproape că elimină senzația că ești la bordul unui avion. Elementele de bază, cum ar fi scaunele, sunt concepute pentru a fi cât mai confortabile, dar și cu un design propriu. Inutil să mai spunem că problema spațiul redus pentru picioare dispare complet. Mesele, dar și canapelele pentru relaxare și odihnă sunt veritabile opera de artă, cu forme senzuale și iluminare care să contribuie la atmosfera de lux.
Ferestrele vor fi dissimulate de niște panouri care pot fi transparente la simpla apăsare a aunui buton. Nu lipsesc cele mai avansate sisteme multimedia disponibile la ora actuală și nici barurile de ultralux, cu produse pe măsură.
Teoretic, aceste prime rezultate ale colaborării dintre Mercedes și Lufthansa Technik sunt niște concept, dar cele două companii spun că le vor produce în serie după ce testează reacția clienților la această nouă ambianță de călătorie.