AUTOpro
Test drive

Test drive Volkswagen Polo Facelift – Polo cu accente de Golf

După ce ultima generație de Polo a primit un Facelift, in 2021, a început să semene din ce în ce mai tare cu Golf. Dar asta nu e rău deloc!

Silueta lui Polo a suferit mici schimbări după Facelift, în mare parte la sistemul de lumini și la partea din spate.

La interior, schimbările sunt mici, însă lucrurile arată bine fie că vorbim de design și modul de așezare al comenzilor, fie că vorbim de tehnologie sau senzația de la volan. Luându-le pe rând, volanul a fost schimbat cu cel actual VW, panoul de climatizare e schimbat, iar ecranele par la ele acasă.

Legat de tehnologie, micul Polo R-line are bord digital si sistem de navigație Discover Pro (în configurația testată), climă automată pe două zone, cu control pe zone cu touch, nu cu butoane, conexiune prin Bluetooth cu telefonul, încărcare wireless, Android Auto/Apple Carplay, USB-uri pentru încărcarea dispozitivelor și conexiunea acestora la mașină. Pilotul automat e prezent, fiind în variantă ”full”, atât cu menținerea distanței în față, cât și cu menținerea benzii.

Dacă vorbim de materiale, Polo în echipare R-line nu ține cont de economii, iar materialele moi sunt prezente cam peste tot pe unde pui mâna cel mai des. Puțin neașteptat pentru o mașină din segmentul mic, dar bine-primit.

Când zici Polo nu te gândești la prea mult spațiu, dar.. surpriză. În noul Polo nu am simțit că am nevoie de mai mult loc, chiar și la drum lung. La 1.80 înălțime am stat bine în mașină, cu suficient spațiu la cap, la picioare și cu un loc utilizabil în spatele șoferului, pe bancheta din spate.

Senzația la volanul lui Polo R-line este una plăcută. Volanul din piele se simte bine în mână, comenzile sunt intuitive, tehnologia îți face viața mai ușoară la drum iar mașina se mulează pe comportamentul pe care îl ai.

Scaunele sunt confortabile și arată bine, având încălzire și fiind din material textil cu zone cu alcantara și sigla R.

Mașina de test a venit echipată cu un motor pe benzină, de 0,999 L, cu turbină, ce dezvoltă 110 CP și un cuplu de 200 nm. Desigur, ai la dispoziție selectorul pentru stilurile de mers, iar în funcție de stilul ales, poți avea acces la toți cei 110 CP. Pe o caroserie ușoară (1200 kg) echipată cu suspensie sport, căluții aleargă testul de bine. Motorul se simte însă echilibrat, iar la plecările de pe loc nu transmite nicio trepidație în caroserie. În modul ECO, chiar stă în turații scăzute și nu prea îl auzi. În modul SPORT, știe să se tureze și își face simțită prezența chiar și în habitaclu. Cutia de viteze automata cu șapte rapoarte, DSG, este bine setată și în funcție de stilul de mers poate schimba astfel încât să ofere confort sau sportivitate. Mi-a plăcut că în momentul în care iei piciorul din accelerație, cutia este decuplată de la motor, iar în caz că vrei să frânezi sau accelerezi din nou, știe singură ce treaptă trebuie selectată fără ca măcar să îți dai seama. În plus, ai și padele de la care poți schimba vitezele.

Și.. din nou, surpriză. Polo are frână de mână clasică, nu electromecanică.

Dacă am precizat suspensia sport, trebuie să spun că aceasta mi-a plăcut. În combinație cu selectarea modului de conducere și blocarea electronică a diferențialului, suspensia face ca mașina să stea bine pe curbe și să îți ofere o senzație de sprintaneitate foarte bună, chiar și pentru doar 110 CP. Totodată, farurile LED Matrix ce beneficiază de sistemul automat de reglare dinamică a distanței de iluminare (tehnologie prezentă și pe Q5, ID.4) face toți banii, iar pe întuneric și la drum lung, lumina proiectată de mașinuță este incredibilă.

Că tot am discutat de mers la drum lung, Polo R-line se simte foarte bine și scos din oraș. Suspensia absoarbe bine neregularitățile drumului, iar din interior mașina nu trădează dimensiunile pe care le are. Aducând în discuție și forma stopurilor sau a întregii părți din spate, Polo se aseamănă din ce în ce mai mult cu Golf, ceea ce nu e rău.

În cadrul testului, mașina a avut un consum mixt de 5.9 litri la 100 km. Cei 577 km parcurși au fost cam 100 în oraș, iar restul în zone extraurbane, în care am avut parte și de zone mai aglomerate, pe care le-am parcurs bară la bară, dar și de zone cu drum în pantă, în care comportamentul economic al lui Polo a ieșit la suprafață. În oraș, consumul ajunge pe la 9-9.5 litri la 100 km, iar mixt undeva la cam 6.5-7 litri la 100 km.

Legat de preț, conform configuratorului actual Volkswagen, Polo are un preț de pornire de puțin peste 17 400 Euro. În cazul modelului testat, R-line, prețul pentru această versiune, în configurația cu dotări fără măsură (de cam 5 500 Euro), prețul a ajuns la cam 27 300 Euro TVA inclus.

Articole similare

Test drive Jeep Gladiator – Preaspartanul

Filip Sîrbu

Drive test Ford Explorer Plug in Hybrid: Va invitâm să… Explorer

Dan Vardie

DRIVE TEST. Mercedes-Benz GLB 250 4Matic – utilitate premium

Florin Amariei

Leave a Comment