AUTOpro
Test drive Test scurt

Smart move!

În orașele tot mai aglomerate de astăzi, dimensiunile unui vehicul pot face diferența dintre o deplasare în ritm de melc asezonată cu căutarea îndelungată a unui loc de parcare și una ceva mai rapidă, la finalul căreia locul de parcare este mult mai ușor de găsit. Aceasta este, pe scurt, ideea pentru care clienții caută modelele smart.

Text: Robert Stan

smart fortwo & smart forfour PTD – Barcelona

Pe o aleea a aeroportului din Barcelona vreo 20 de vehicule smart, care mai de care mai colorate, îi așteaptă pe jurnaliștii care au sarcina de a-și spune părerea despre cea mai nouă versiune a unei familii controversate de vehicule. Oficialii smart prezenți la eveniment ne îmbie cu chei care nu diferă mult de cele ale Loganului autohton, pentru ca noua generație a lui smart a fost dezvoltată în colaborare cu Renault, împărțind componente cu noul Twingo. Pentru că ne-am mișcat prea încet și am ratat nuanțele mai „masculine”, suntem forțați să ne mulțumim cu ce a mai rămas: un fortwo, care, din cauza combinației de alb cu azuriu, pare rupt dintr-o revistă cu păpuși Barbie. Şi nu este vorba de culoarea exterioară, ci și de cea din habitaclu. Ciudat, combinația de nuanțe ne intrigă și, totodată, ne înveselește. Iar partea frontală cu ochi – a se citi faruri – mari și grilă zâmbitoare ne face să ne gândim la filmul de desene animate Cars. Întregul aspect exterior pare realizat astfel încât să te facă să zâmbești la simplul gând că, în doar câteva minute, vei defila printre „mastodonți” precum SEAT Leon, Renault Mégane sau Volkswagen Golf – majoritatea în culori terne – și vei putea parca acolo unde niciuna dintre mașinile enumerate nu va fi în stare să se strecoare.

20141111_155819

Din exterior, minuscula mașină, cu o lungime de doar 2,6 metri, nu pare să ofere suficient loc pentru doi ocupanți și bagajele aferente. Odată deschisă ușa către habitaclu, realizezi însă rapid că smart fortwo este mic doar în exterior în timp ce interiorul poate găzdui fără probleme șoferul și tovarășul său de călătorie. Dar loc pentru bagaje este? Apeși pe micul buton de pe lunetă, ridici partea superioară a hayonului și apoi, cu ajutorul unui mic levier, deschizi partea inferioară a acestuia. Două genți de voiaj încap fără probleme. Mai mult, nu. Având în vedere că vorbim despre o mașină destinată în special traficului urban pare suficient.

Mercedes-Benz Fahrveranstaltung smart fortwo Barcelona 2014

Citadină stilată

Drumul de la aeroportul El Prat până în metropola catalană, la Museu del Disseny este parcurs în mai puțin de 30 de minute. Pe autostradă, fortwo pare o furnică rătăcită printre alte vietăți mai mari. Trecerea unui camion care se încăpățânează să dea peste cap radarele poliției spaniole ne provoacă mici accente de teamă că vom fi absorbiți de golul de aer creat în spatele mastodontului. Surprinzător, nu este deloc așa. Micul smart rămâne ferm pe prima bandă și, în ciuda unui sistem de direcție care nu oferă cine știe ce feedback, virează fără probleme ieșind de pe autostradă. Odată intrați pe străzile Barcelonei – acolo unde cu 15 ani în urmă se desfășura testul internațional al primei generații smart -, micul vehicul pare a se simți ca peștele în apă. Și nu este doar o figură de stil pentru că, între timp, ploaia deasă s-a întețit dând de furcă ștergătoarelor care încep să se miște organizat. Aglomerația este la ea acasă pe bulevardele Bercelonei, iar smart-ul nu are nicio șansă să treacă printre mașini ca o motocicletă. Lățimea de 1,6 metri, mai mare decât cea a generației anterioare cu 10 cm, distruge mitul mașinii care se strecoară ușor în trafic. Ne deplasăm în ritm de melc, la fel ca orice alt participant la trafic, fie el cu smart sau Mercedes-Benz Clasa S. Abia când parcăm mașina în fața Museu del Disseny observăm că inginerii au dotat vehiculul cu cameră pentru mersul cu spatele. Pare hilar, având în vedere că smart-ul se termină acolo unde se află luneta, dar unii șoferi s-ar putea să aprecieze această dotare.

20141111_155842

Pentru că tocmai condusesem un model dotat cu propulsorul de 999 cm3, care dezvoltă 71 CP și cutie manuală cu cinci trepte am decis să vedem ce poate fratele mai puternic. Pentru circa 45 de minute am testat un fortwo coupé cu motor de 90 CP. Altă viață. Micul smart se înfige în trafic ca un leu și încearcă să se descurce. Rezultatul este însă același. Traficul ne înghite, suprimând orice efort al vajnicului motor. Prin urmare, dacă e mai ieftină și la fel de bine dotată, vă recomandăm versiunea cu 71 CP. Micului smart nu îi trebuie mai mult în oraș. Am încercat apoi și varianta – încă indisponibilă cumpărătorilor – cu transmisie automată cu șase trepte. Grație acestui sistem de transmisie nu ne rămâne decât grija volanului și a semnalizării pentru schimbarea direcției de mers. Mult mai comod și mai plăcut de condus, vehiculul se deplasează lin, iar schimbările treptelor de viteză sunt aproape insesizabile.

smart fortwo & smart forfour PTD – Barcelona

Doar suspensia cam dură ne provoacă mici rictusuri de nemulțumire. Ne oprim să inspectăm interiorul și dăm peste o mulțime de sisteme de comandă și control mai mult sau mai puțin utile. Încă de la varianta de bază mașina are în dotare cruise-control, ESP, geamuri acționate electric și sistem audio căruia îi poate fi atașat, foarte ingenios orice tip de smartphone. Poziționând telefonul inteligent în suportul aflat pe bord îl puteți utiliza ca pe orice touch-screen integrat. La celălalt capăt al gamei, versiunea superioară oferă sistem de navigație, plafon panoramic, cameră pentru mersul cu spatele și chiar un sistem audio JBL extrem de performant.

20141112_113200

Pentru patru

Cam așa sună în românește traducerea numelui celui de-al doilea exponent al gamei smart. Dacă nemții spun că este pentru patru persoane îi putem crede pe cuvânt sau… verificăm. În spate este destul de puțin loc pentru pasageri, iar partea din față a habitaclului este identică celei din fortwo. Surpriza vine când verificăm portbagajul. Dacă în fortwo încap 260 de litri fără a trece cu bagajele peste linia scaunelor, în forfour intră doar 185 de litri. Chiar dacă îl încarci până la plafon, nu poți pune mai mult de 255 de litri. Prin urmare, în fortwo poți pune mai multe bagaje decât în forfour. Ciudat. Și e pentru patru persoane. Oficialii zic – și ne-au demonstrat pe șoseaua de coastă dintre Barcelona și Sitges – că forfour poate fi folosit fără probleme și în afara orașelor. Cu siguranță, poate. Dar să nu vă închipuiți că puteți pleca în concediu cu familia cu un astfel de vehicul. Poate doar dacă îi atașați o remocă sau îi puneți un portbagaj suplimentar pe plafon. În rest, aproape același comportament docil ca și fortwo, cu o direcție un pic prea moale, dar cu o stabilitate demnă de invidia altor citadine.

smart fortwo & smart forfour PTD – Barcelona

Cert este că noua generație smart este, așa cum susțin și oficialii smart, mai agilă, mai confortabilă, mai funcțională, „mai familistă”, mai sigură, mai prietenoasă cu mediul și mai distractivă decât cea anterioară. Măcar nemții își știu bine lecția. Compară cu ce-i al lor, nu îi iau în calcul pe alții. Cu fortwo nici nu ar avea pe cine, iar cu forfour, chiar cred că au mari șanse să bată măr anumiți concurenți. Păcat că nu au știut să ascundă mai bine micile detalii care – pentru cei avizați – amintesc de înfrățirea cu Renault și chiar cu Dacia. La cât costă un smart, detaliile acestea pot însemna mult.

(Acest articol a fost publicat în numărul 32 – noiembrie 2014 – al revistei AUTO pro)

 Cele mai noi aparitii din revista AUTO pro și de pe site-ul autopro.ro le puteți găsi accesând pagina noastră de Facebook

Articole similare

Test drive Range Rover Sport – Histerezis emoțional

Filip Sîrbu

Test drive Peugeot 508 PSE – Pe cale de dispariție

Filip Sîrbu

Jurnal de călătorie Honda e – extraterestru nipon

Filip Sîrbu

Leave a Comment