Fiat a prezentat cea de-a treia generație a modelului 500, în versiune electrică. Este primul model al FCA cu propulsie electrică, are autonomie de nivel 2 și este primul model care folosește “revoluționarul” sistem multimedia UConnect 5.
La nivelul designului, noul Fiat 500 este o evoluție a generației anterioare, dar structura regândită a dus la obținerea unui spațiu mai mare, spune constructorul italian.
Fiat 500 a fost prezentat cu motorizare electrică, folosind un propulsor de 118 CP, alimentat de o baterie de 42kWh, care îi conferă o autonomie de 320 km în ciclul WLTP. Cu acest motor, noul Fiat 500 accelerează până la 100 km/h în 9 secunde și atinge o viteză maximă (limitată electronic) de 150 km/h. Mașina este echipată cu un fast charger de 85 kW, care poate asigura o autonomie de 50 km în doar 5 minute, iar pentru a atinge o încărcare de 80% din capacitatea bateriei are nevoie de 35 minute.
Fiat nu menționează nimic despre furnizorul platformei și motorului electric, dar AUTOpro vă poate confirma faptul că este vorba despre platforma Multi-energy a grupului PSA. Mai mult, deși constructorul italian nu pomenește nimic despre alt gen de motorizări pentru noul 500, AUTOpro vă poate spune că pe 6 iulie va fi anunțată și gama de propulsoare clasice, benzină și diesel, dar și un mild hybrid.
Tot ca informație din interior, versiunea de lansare “la Prima”, cum îi spun italienii (un fel de First Edition), nu va fi disponibilă în România. Pe celelalte piețe, aceasta vine (în limita a 500 de exemplare pe fiecare piață) cu Easy WallBox inclus.