AUTOpro
Industrie

FCA, aproape de un acord de recunoaștere a vinovăției în SUA

fca dieselgate

După mai bine de 4 ani de la acordul Volkswagen privind Dieselgate, FCA urmează să facă același lucru și va plăti pentru modul în care a înșelat autoritățile și clienții.

Conform mai multor surse citate de Reuters, Fiat Chrysler Automobiles, acum parte din Stellantis, va ajunge la un acord de recunoaștere a vinovăției în SUA pentru că a măsluit emisiile mașinilor Ram și Jeep echipate cu motorizări diesel.

Avocații FCA negociază cu procurorii o sancțiune financiară în valoarea de aproape 258 de milioane de euro.

Autoritățile au identificat aproape 100.000 de automobile cu soft modificat și teste de poluare. În funcție de cum vor decurge negocierile, măsurile imputate constructorului auto vor putea căpăta o amploare și mai mare decât simpla amendă.

Mașinile care au avut probleme cu motoarele diesel au fost construite în perioada 2014-2016 și există șansa ca unii clienți să poată solicita despăgubiri.

Rămâne de văzut cum va arăta acordul final și ce va include acesta cu exactitate.

Atât cei de la Ministerul Justiției, cât și reprezentanții FCA au refuzat să comenteze aceste informații.

Dieselgate, pe lângă impulsul lansat de Tesla, au accelerat electrificarea și au transformat industria auto într-o primă și principală victimă a tranziției către un mediu înconjurător mai curat. Prin urmare, așa cum ați putut citi în ultimele numere ale Revistei AUTOpro, de suferit vom avea cu toții într-o măsură mai mică sau mai mare. Tranziția nu va fi una ușoară.

Articole similare

ACAROM: vânzările de mașini noi în România au crescut cu peste 12% în luna iulie

Mihai Morcovescu

Thomas Schäfer, CEO Volkswagen Vehicule Pasageri, numit Președinte al Consiliului de Administrație SEAT

Darius Pana

Detalii Ampere – noua companie EV și software a Grupului Renault

Darius Pana

Leave a Comment