AUTOpro
Generale Green car Stiri Tehnologie

Volkswagen ID. Buzz autonom: încep testele cu primele robotaxiuri europene cu pasageri reali

Volkswagen și conceptul de robotaxi fac un pas decisiv spre realitate la Hamburg, care devine primul oraș european unde vehiculele electrice autonome ies din faza de testare tehnică și încep să transporte cetățeni reali, într-un serviciu de ridepooling complet autonom.

Proiectul, dezvoltat de MOIA cu sprijinul guvernului federal din Germania, ar putea redefini modul în care ne imaginăm mobilitatea urbană a viitorului.

Primele vehicule autonome Volkswagen ID. Buzz încep testele reale

Volkswagen

Proiectul Volkswagen marchează un moment de răscruce pentru mobilitatea urbană europeană, nu atât prin noutatea tehnologică – vehiculele autonome sunt testate de ani buni pe diverse continente -, cât prin schimbarea de paradigmă pe care o propune.

În premieră pe scară relevantă în Europa, cetățeni obișnuiți, și nu personal specializat, urcă la bordul unor vehicule fără șofer, integrate direct în fluxul rutier real al unei aglomerări urbane. Diferența dintre un demonstrator tehnologic și un serviciu public autentic ține tocmai de acest detaliu: testarea în condiții controlate arată dacă tehnologia funcționează, dar doar contactul cu utilizatori reali arată dacă serviciul are sens.

Alegerea orașului german nu este întâmplătoare. Acesta beneficiază deja de o infrastructură de testare consolidată, de sprijin instituțional explicit din partea autorităților locale și federale, precum și de prezența unui actor industrial puternic așa cum este gigantul auto Volkswagen, care este dispus să investească pe termen lung. Această combinație de factori explică de ce Germania este un adevărat poligon de experimentare pentru mobilitatea autonomă la nivel european, într-un moment în care alte piețe, precum SUA sau China, avansează rapid cu propriile servicii de robotaxi.

Autonomie deplină, obiectiv încă neatins

Un element esențial al strategiei MOIA – marcă și serviciu inovator de ride-pooling creat de Volkswagen – este poziționarea partajarea vehiculului autonom nu ca un concurent al transportului public, ci ca o completare a acestuia.

Abordarea este una semnificativă din punct de vedere politic și social. Concret, multe orașe europene se confruntă cu presiuni bugetare asupra rețelelor de autobuze și de metrou, iar un serviciu la cerere, capabil să acopere zonele și orele slab deservite, ar putea reprezenta o soluție pragmatică mai degrabă decât una disruptivă. Totodată, integrarea prin aplicații deja existente, precum hvv switch, sugerează intenția clară de a evita fragmentarea experienței utilizatorului.

Rămâne, însă, un element de prudență structurală, și anume prezența operatorului de siguranță la bord. Deși simbolic reprezintă un pas intermediar, practic, acesta arată că tehnologia nu a atins încă maturitatea necesară pentru operare complet nesupravegheată în trafic urban dens.

De ce depinde succesul acestui proiect

Adoptarea recentă a unui regulament UNECE dedicat conducerii complet autonome oferă un cadru de reglementare armonizat, însă drumul de la reglementare la implementare comercială extinsă rămâne lung și depinde de acumularea de date operaționale exact ca cele generate acum la Hamburg.

Din perspectivă economică, parteneriatul Volkswagen MOIA-Beep pentru desfășurarea a până la 5.000 de navete autonome în urmatorul deceniu, alături de programele pilot planificate în Norvegia și în Statele Unite, indică o ambiție care depășește cu mult experimentul german. Hamburg devine, astfel, un laborator ale cărui rezultate vor influența decizii de investiție și extindere la scară globală, nu doar în Germania.

În cele din urmă, succesul acestui tip de proiect nu va fi decis doar de fiabilitatea tehnică a sistemelor de conducere automatizată, ci și de acceptarea socială. Reacția locuitorilor din Winterhude, Barmbek și Wandsbek la aceste noi navete va oferi indicii prețioase despre disponibilitatea reală a publicului european de a împărți drumul cu vehicule fără șofer – un test la fel de important ca oricare altul desfășurat pe un circuit închis.

Sursa: Motor1

Articole similare

Opel aniversează 30 de ani de la lansarea modelului Corsa B

Mihai Morcovescu

Andy Palmer, șeful Aston Martin, înlocuit cu Tobias Moers de la Mercedes-AMG

Robert Stan

Jaguar va elimina din gamă SUV-uI electric I-Pace până cel târziu în 2025

Mihai Morcovescu