AUTOpro
Generale Green car Stiri

Noul Mercedes-Benz C-Class electric poate fi comandat în România. Cât costă sedanul cu emisii zero?

Pentru prima dată în istoria sa, berlina compactă Mercedes-Benz C-Class a renunțat complet la motorul cu ardere internă, devenind un model pur electric.

Berlina cu emisii zero a devenit disponibilă pentru comandă și pe piața românească. Deocamdată, cumpărătorii locali au la dispoziție o singură variantă, al cărei preț de start este de aproape 64.000 de euro, TVA inclus.

Mercedes-Benz electric oferă 490 CP și peste 760 km autonomie

Mercedes-Benz

Constructorul german de automobile a dezvăluit noua Clasă C electric în aprilie, iar la distanță de o lună și jumătate modelul poate fi comandat și în România. Deocamdată, configuratorul Mercedes-Benz pentru piața locală listează o singură variantă C-Class electric, denumită C 400 4Matic EV.

Aceasta are tracțiune integrală și oferă o putere maximă de 490 de cai putere. Sursa de energie pentru cele două motoare electrice este o baterie litiu-ion de 94 kWh.

Cu aceste resurse, berlina electrică germană poate accelera de la 0 la 100 km/h în patru secunde, iar autonomia maximă declarată este de 762 de kilometri. Vorbim despre o valoare mai mare decât cea oferită de Tesla Model 3, dar sub nivelul noului BMW i3, cei doi rivali direcți ai sedanului EV din Stuttgart.

Ce include versiunea de bază

Nivelul de echipare standard Avantgarde vine cu un set consistent de dotări. La exterior, mașina este echipată cu faruri LED, jante de aliaj de 18 inch și acoperiș panoramic. De asemenea, clienții vor beneficia și de pachetul „Mirror”, care include oglinzi laterale rabatabile electric, oglindă retrovizoare interioară cu efect anti-orbire automat și lumină ambientală care proiectează emblema Mercedes-Benz din oglinzile laterale.

La interior, dotările standard includ, între altele, scaune față reglabile electric, încălzite și capitonate cu piele ecologică. Acestea oferă totodată și suport lombar reglabil pe patru direcții. De asemenea, sistemul multimedia este construit în jurul unui instrumentar de bord digital de 12,3 inch și două ecrane: unul central și altul dedicat pasagerului din dreapta.

În afară de sistemul de infotainment, pachetul MB.DRIVE Standard mai cuprinde și sisteme de asistență la condus: Între acestea amintim o cameră pentru marșarier, asistenți pentru detectarea traficului lateral față-spate și recunoaștere a indicatoarelor rutiere.

Cât costă noul C-Class Electric în România

Prețul de pornire al versiunii Avantgarde este de 63.990 de euro cu TVA. Pentru cei care doresc mai mult, Mercedes-Benz propune și echipările AMG Line, cu un preț de 67.499 de euro, și AMG Line Plus, care adaugă alți 7.683 de euro la prețul de bază.

Sursa: Mercedes-Benz

Articole similare

Norvegia vrea micșorarea subvențiilor pentru mașini electrice

administrator_autopromag

Audi introduce noi versiuni de bază în gama A6 e-tron

Mihai Morcovescu

APIA: Vânzările de mașini noi a crescut în luna august cu peste 52%

Mihai Morcovescu