AUTOpro
Interviuri AUTO pro Exclusiv Generale

Interviu în exclusivitate cu Michael Shu, CEO BYD Europa: „Respectăm clientul european. Europa este o piață strategică pentru BYD” (VIDEO)

Constructorul chinez de automobile BYD a fost una dintre prezențele de marcă ale ediției din acest an a Salonului Auto de la Geneva (GIMS), prima după o pauză de patru ani.

Dan Vardie, Geneva (Elveția)

Cu acest prilej, Dan Vardie, fondatorul și președintele Juriului AUTOBEST, a realizat o suită de interviuri în exclusivitate pentru România. Unul dintre primii interlocutori ai acestuia a fost Michael Shu, CEO-ul BYD Europa.

Ce noutăți în premieră mondială a adus BYD la Salonul Auto de la Geneva?

A fost a doua apariție a constructorului chinez de automobile la un salon auto european după cea de la Munchen din septembrie 2023. BYD a lansat oficial în Europa noua marcă Denza.

Primul model pe care BYD îl va vinde pe Bătrânul Continent în 2024 va fi D9, un monovolum care va fi oferit în versiuni electrice și plug-in hybrid. Ulterior, BYD va aduce în Europa și crossoverul electric de dimensiuni medii D7, precum și SUV-urile N7, Yangwang U8 și Fang Cheng Bao 5.

De asemenea, BYD a adus prima generație de tehnologie DM cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din urmă cu 16 ani. După mai multe iterații tehnologice, chinezii au prezentat la salonul auto elvețian 2024 noua tehnologie super-hibridă DM-i care se regăsește pe SUV-ul compact electric Seal U Cunoscut în China sub numele de Song Plus DM-i, acesta urmează să fie lansat în Europa în cel de-al doilea trimestru din acest an.

Despre această tehnologie, dar și despre celelalte noutăți pe care cei de la BYD le-au adus la Geneva și planurile de viitor ale companiei ne-a vorbit Michael Shu, CEO BYD pentru Europa, în cadrul unei mese rotunde pe care a organizat-o AUTOBEST.

Michael Shu: „Tehnologia DM-i va rezolva multe dintre problemele europenilor”

BYD

„Este pentru a doua oară când BYD participă la Salonul Auto de la Geneva, după cea din 2008. Atunci, am lansat la Geneva tehnologia DM, iar acum suntem în măsură să prezentăm a patra generație, denumită DM-i. Vorbim despre o tehnologie foarte avansată de propulsie plug-in hybrid, care va fi folosită pentru prima dată de modelul Seal U. Ne dorim ca acesta să fie în continuare nu doar cel mai bine vândut model în China, unde este lider de vânzări de mai bine de 30 de luni, ci și la nivel mondial. Noi continuăm să investim în noi tehnologii pentru că doar în acest fel putem să construim cele mai bune produse. Și, iată, am ales să lansăm noua tehnologie DM-i tot la Geneva”, a declarat Michael Shu referitor la noua tehnologie DM-i.

Despre avantajele acesteia, șeful BYD Europa spune că DM-i va rezolva multe dintre problemele europenilor. „Știu că unii dintre voi veniți din diferite zone ale Europei. În timp ce unele regiuni au o rețea de încărcare foarte bine pus la punct, alte țări nu dispun de o rețea la fel de competitivă. Ei bine, tehnologia DM-i le va oferi clienților o experiență de conducere apropiată de cea pe care o oferă mașinile electrice. Principalul avantaj al tehnologiei noastre este acela că va oferi posibilitatea ca utilizatorul dă mizeze și pe un rezervor de combustibil convențional, ceea ce, în mod evident, va mări autonomia. Vă mărturisesc că am realizat un sondaj în rândul clienților noștri, care a arătat faptul că nu mai puțin de 90% dintre aceștia își doresc să cumpere noul model Seal U DM-i și tot 90% dintre ei apreciază acest sistem de propulsie”, a explicat CEO-ul BYD pentru Europa.

Michael Shu spune că DM-i este o tehnologie extrem de importantă în procesul de tranziție către electrificare. „Noi spunem că această tehnologie este o soluție mai bună decât saltul direct la EV-uri. Iar BYD dispune de ambele tehnologii. Acum trei ani am lansat platforma E 3.0, care este folosită de modelul Dolphin, care este comercializat în Europa. Nu uitați că BYD a devenit foarte repede numărul unu mondial pe segmentul BEV-urilor, însă, în același timp, oferim și o tehnologie PHEV și putem spune că suntem și aici foarte competitivi. Aceasta reprezintă valoarea de bază a BYD-ului, iar noi ne concentrăm să aducem clienților din Europa cele mai noi și mai performante tehnologii. Și asta pentru că respectăm clientul european și privim Europa ca pe o piață strategică pentru BYD”, a mai spus Shu.

BYD va fi partener oficial al turneului final de fotbal Euro 2024

Șeful BYD Europa a vorbit în continuare despre strategia prin localizare a companiei pe care o conduce și despre felul în care aceasta este pusă în aplicare în Europa.

„În primul rând, luăm în considerare producția și de aceea am luat decizia să construim prima noastră fabrică din Europa în Ungaria, pe care ne dorim să o dăm în folosință până la sfârșitul anului 2025. Această țară este locul perfect deoarece poziția sa este excelentă și accesibilă. În al doilea rând, vom încerca să ne apropiem mai mult de clienții europeni. În acest sens, am semnat un parteneriat prin care BYD va fi partener oficial al turneului final Euro 2024 din Germania, și asta pentru că fotbalul este sportul numărul 1 în Europa. Ne-am gândit că aceasta este o excelentă modalitate de a ne apropia de clienți. În sfârșit, în cel de-al treilea rând, BYD va încerca să folosească la maximum ecosistemul european.

Dacă cererea clienților se îndreaptă către BEV-uri sau PHEV-uri, atunci va trebui să avem ce să oferim consumatorilor europeni. În acest sens, am semnat contracte cu peste 50 de dealeri din Europa pentru ca, în acest fel, BYD să livreze clienților produse și servicii care să-i ajute să finalizeze tranziția către electrificare”, a explicat Michael Shu.

Cum vede Michael Shu progresul remarcabil al companiei BYD

Întrebat ce automobile vor fi asamblate la fabrica din țara vecină, șeful BYD a precizat că vor fi mai multe modele, inclusiv popularul Dolphin. De asemenea, tot aici vor mai fi produse și celelalte modele pe care BYD le va lansa în Europa.

În același timp, CEO-ul BYD a mai precizat că vor fi introduse tot mai mult lanțuri de aprovizionare pentru viitoarea fabrică din Ungaria, operațiuni cu costuri foarte mici. „Acum folosim mulți furnizori din Europa, cei mai mulți dintre aceștia fiind din Franța și din Germania. Cu toate acestea, vom avea nevoie de mai mulți furnizori pentru a acoperi mai bine și mai eficient nevoile din Europa. De asemenea, ne gândim ca cel puțin jumătate dintre angajații noștri să fie locali. Cu alte cuvinte, BYD depune eforturi susținute pentru a trimite noile noastre produse și tehnologii aici, în Europa, cât mai aproape de clienții noștri, care să fie în acest fel mulțumiți“, a mai spus CEO-ul BYD Europa.

Referitor la evoluția remarcabilă a companiei pe care o conduce, Michael Shu a spus că BYD este o companie încă foarte tânără de când s-a relansat la sfârșitul anului 2022. „Au trecut aproape 18 luni de atunci. Deși este un timp relativ scurt, am reușit ca în unele zone să avem deja o cotă de piață de aproximativ 5% pe anumite segmente de piață.

Este, însă, destul de greu de spus cât de multe putem face în Europa, dar ne străduim să oferim clienților noștri, așa cum spuneam, cele mai bine produse și servicii în cât mai multe țări cu pretenții, așa cum este Germania. Trebuie să nu uitați că există o mare diferență între piețele din sud și cele din nord, așa că nu avem un număr exact de țări, dar vă pot asigura că vom face eforturi să introducem produsele noastre de marcă pe cât mai multe piețe. De altfel, discutăm în momentul de față despre extinderea în Irlanda, unde BYD se descurcă foarte, foarte bine”, a conchis Michael Shu.

Articole similare

Porsche completează gama Panamera cu Turbo S

Skoda a publicat un video teaser cu noua Octavia facelift

Mihai Morcovescu

Dacia plănuiește să lanseze viitorul Sandero electric în următorii 5 ani

Mihai Morcovescu