AUTOpro
Generale Green car Stiri

Elvețienii de la Micro au lansat noul Microlino Lite: autonomie de până la 177 km

Compania elvețiană Micro a dezvăluit în cadrul Salonului Auto de la Geneva noul Microlino Lite, o mașină electrică de oraș inspirată de legendarul BMW Isetta.

Noul bubble car va rivaliza cu modele similare precum Citroen Ami, Fiat Topolino și Opel Rocks-e. Acesta reprezintă o soluție de mobilitate pentru adolescenții din anumite țări din Europa care nu dețin permis de conducere.

Microlino Lite oferă 12 CP și o autonomie de până la 177 km

Micro

Microlino Lite este o versiune mai puțin potentă și mai lentă a lui Microlino standard, lansat în 2022. Comparativ cu „fratele” mai mare, noul automobil elvețian a primit un motor electric în locul unuia pe benzină.

Comparativ cu versiunea standard, Lite dezvoltă doar 12 CP, cu 5 „cai” mai puțin, în timp ce viteza maximă este limitată la 45 km/h în loc de 90 km/h. În schimb, noul bubble car oferă aceeași autonomie. Clienții au la dispoziție două baterii, una de 5,5 kWh și alta de 11 kWh. Prima oferă o autonomie de 100 km, iar cealaltă promite o autonomie de 177 km.

Repriza de încărcare de la 10% la 80% a acumulatorului mai mic durează două ore. În cazul bateriei mai mare, timpul de încărcare este de 4 ore.

Din punct de vedere vizual, versiunea Lite este identică cu cea standard, caroseria având un design inspirat de legendarul BMW Isetta, inclusiv portiera din față. Pentru a distinge cele două modele, elvețienii au pregătit două variante de culoare pentru versiunea Lite: Venice Blue și Berlin Anthracite. Ambele culori includ și inserții portocalii.

Pentru început, noul Microlino Lite va fi disponibil doar în Elveția. Rivalul lui Citroen Ami va putea fi cumpărat începând din vara acestui an, în rate de 156 de euro pe lună pe o perioadă de 4 ani, cu un avans de 25%.

Sursa: Micro

Articole similare

Renault Espace: primele imagini cu noua generație, transformată într-un SUV cu până la 7 locuri

Mihai Morcovescu

Nissan a dezvăluit la Beijing patru concepte: două SUV-uri și două berline electrificate (VIDEO)

Mihai Morcovescu

Subaru a dezvăluit noua generație WRX STI, care vine exclusiv cu transmisie automată

Mihai Morcovescu