AUTOpro
Generale Stiri

Hyundai a publicat primele fotografii cu noul Tucson facelift în versiunea N Line

Producătorul sud-coreean de automobile Hyundai a publicat noi imagini oficiale cu versiunea restilizată a SUV-ului Tucson.

Printre acestea se regăsește și una cu noua versiune N Line, care vine cu un pachet estetic mai agresiv.

Hyundai Tucson facelift are și versiune de performanță N Line

Hyundai

La sfârșitul lunii noiembrie, Hyundai a prezentat noul Tucson facelift. Acum, la două săptămâni distanță, marca asiatică a publicat noi imagini oficiale care dezvăluie mai multe detalii estetice.

Astfel, putem admira în premieră partea posterioară a noului Tucson facelift, care a primit o bară de protecție nouă și stopuri ale căror lumini secundare au fost redesenate.

Noul Tucson facelift oferă la interior mai multe butoane convenționale comparativ cu modelul precedent. În plus, selectorul de viteze a fost repoziționat pe coloana de direcție, în timp ce ecranele duble de 12,3 inch sunt preluate de pe modelele Hyundai recente.

În plus, pe volan nu vei mai regăsi sigla mărcii, aceasta fiind înlocuită cu patru puncte care reprezintă codul Morse pentru litera „H”. Panoul pentru setările de climatizare a fost actualizat, iar acum există o consolă centrală „plutitoare”.

În același timp, producătorul sud-coreean a dezvăluit și noua versiune de performanță N Line a SUV-ului de clasă compactă. Aceasta vine cu o parte frontală mai agresivă, cu o bară de protecție revizuită, și cu jante cu design exclusiv de 19 inch.

Deocamdată, Hyundai nu a dezvăluit nici acum detaliile tehnice ale noul său SUV. Știm deja că modelul va fi disponibil începând din prima jumătate a lui 2024.

Sursa: Hyundai via Motor1

Articole similare

Volkswagen va lansa în 2026 un SUV compact electric bazat pe actualul ID.3

Mihai Morcovescu

Norvegianul Mads Østberg a câștigat Raliul Brașovului la volanul unui Citroën C3 Rally2

Darius Pana

Fiat prezintă noul 600 Hybrid: emisii de CO2 mai mici cu 15%

Mihai Morcovescu