AUTOpro
Stiri Generale Green car

Polestar 2 facelift debutează cu mai multă putere și cu o autonomie îmbunătățită

Polestar 2 facelift

Producătorul suedez de automobile electrice a publicat primele fotografii și informații oficiale referitoare la modelul electric Polestar 2 facelift. Noua versiune vine cu motoare electrice noi, mai puternice, și cu o autonomie îmbunătățită, care poate ajunge la 635 de kilometri.

Cea mai importantă modificare propusă de noua versiune a fastback-ului de dimensiuni compacte cu emisii zero este varianta echipată cu un singur motor electric, care a fost amplasat în premieră pe puntea posterioară. Modelul anterior cu un motor electric folosea tracțiunea față.

Polestar 2 facelift primește în premieră tehnologia SmartZone

Polestar 2 facelift

Din punct de vedere estetic, Polestar 2 facelift preia câteva elemente care reflectă noul limbaj de design prezentat în premieră pe Polestar 3. Partea frontală a fost ușor restilizată și înglobează acum o grilă închisă, specifică modelelor electrice, spre deosebire de cea folosită de modelul anterior și care era mai apropiată de o grilă clasică.

Astfel, partea din față găzduiește o serie de senzori în ceea ce se numește SmartZone, un element ce a debutat pe modelul Polestar 3. Acesta include unele dintre cele mai importante caracteristici de siguranță activă, și anume cameră frontală și radar cu rază medie de acțiune.

În plus, jantele de 20 de inch din aliaj forjat au fost redesenate pentru a-i conferi modelului cu zero emisii un plus de sportivitate. Acestea vor fi disponibile în pachetul Performance.

Ca dotări, Polestar 2 facelift va fi oferit în standard cu sistem Blind Spot Information, alerte Cross Traffic și Rear Collision Warning and Mitigation. De asemenea, mașina este prevăzută cu cameră video la 360 de grade și cu încărcător prin inducție pentru smartphone-uri.

Polestar 2 facelift oferă până la 470 de cai-putere

Motoarele și invertoarele electrice de ultimă generație sunt disponibile pe toate versiunile noului Polestar 2 facelift și oferită creșteri substanțiale în materie de ​​​​eficiență și de performanțe.

Variantele echipate cu un singur motor au acum tracțiune spate și sunt alimentate de un motor cu magnet permanent nou și cu un invertor cu carbură de siliciu.

Noul propulsor oferă o putere maximă de 295 CP, cu 65 de „cai” mai mult comparativ cu versiunea anterioară, și 490 Nm de cuplu. Repriza 0-100 km/h a fost redusă cu 1,2 secunde, fiind realizată acum în 6,2 secunde. Din pachet mai face parte și o baterie de 69 kWh, care oferă o autonomie de 518 kilometri.

Mai există și o variantă Long Range cu un singur motor, care produce 299 CP și 490 Nm. În acest caz, bateria are 82 kWh, iar autonomia anunțată este de 635 de kilometri.

Noul Polestar 2 facelift va avea și două variante cu două motoare, ambele cu tracțiune integrală. Prima este Long Range și generează 421 CP și 740 Nm. Aceasta folosește o baterie de 82 kWh care asigură o autonomie de 592 de kilometri.

Cealaltă variantă Long Range este disponibilă cu pachetul Performance și oferă 470 CP și un cuplu de 740 Nm. Cu aceste resurse, sprintul de la 0 la 100 km/h se va realiza în numai 4,2 secunde. Bateria de 82 kWh promite o autonomie de 592 de kilometri cu o singură încărcare în ciclu WLTP.

Această versiune a compactei electrice este dotată cu funcție de deconectare a motorului amplasat frontal, care este deosebit de eficientă în ceea ce privește maximizarea autonomiei, care este acum cu 105 kilometri mai mare comparativ cu modelul anterior.

Cât va costa noul Polestar 2 facelift?

Ansamblul permite încărcări rapide de până la 135 kW, în cazul versiunii standard cu un singur motor electric, și de până la 205 kW pentru celelalte variante din gamă.

Noul Polestar 2 facelift va avea un preț de pornire de 50.190 de euro și poate ajunge până la 64.690 de euro pentru versiunea de top.

Modelul electric Polestar 2 este comercializat pe 27 de piețe la nivel global, iar la final de 2022 depășise pragul de 100.000 de exemplare vândute în cei trei ani și jumătate scurși de la lansarea din 2019. Suedezii realizaseră ultimul update al lui Polestar 2 în primăvara anului trecut.

Sursa: Polestar

Articole similare

Vânzările Europene au crescut cu 9 % în Aprilie 2016

administrator_autopromag

Porsche extinde perioada de garanție cu trei luni

administrator_autopromag

Peugeot va renunța la versiunile de performanță PSE pentru a se concentra pe electrificare

Mihai Morcovescu