AUTOpro este singura publicație din țara noastră ce a oferit detalii în exclusivitate despre VinFast, producătorul ce va avea un cuvânt greu de spus în piața auto a următorilor ani. Pentru a fi cu un pas înaintea vremurilor, VinFast tocmai ce a anunțat un parteneriat cu ProLogium, unul dintre liderii globali ce dezvoltă baterii din următoarea generație Solid-state.
VinFast este unul dintre constructorii auto ce au crescut într-un an cât alții în zece și ale cărui planuri ambițioase de viitor nu par deloc de domeniul fantasticului. Spre a avea un avantaj în fața competiției care nu stă nici ea pe loc, vietnamezii au investit în ProLogium, companie de la care așteaptă ca până în 2024 să le furnizeze deja acumulatori performanți, de nouă generație, de tip Solid-state. Aceste baterii sunt printre cele mai promițătoare, aducând nenumărate avantaje în ceea ce privește siguranța, densitatea energiei stocate, încărcarea hiper-rapidă, greutatea, capacitatea de reciclare, costurile și durata de viață.
Pe lângă investiția ce se ridică la ordinul zecilor de milioane de dolari, VinFast a decis să semneze și un parteneriat strategic cu ProLogium ce se va întinde pe termen lung. Colaborarea presupune ca ProLogium să respecte specificațiile stricte pe care VinFast le va impune, specificații ce se referă la parametri, calitate și siguranță. Totodată, noua fabrică ProLogium care va fi inaugurată la început de 2023 și care urmează a produce baterii Solid-state va aloca o parte semnificativă din resurse strict pentru a furniza către VinFast.
Totodată, este foarte probabil ca pe viitor VinFast și ProLogium să se unească sub forma unui joint-venture care să deschidă o facilitate de producție a acumulatorilor Solid-state în Vietnam.
ProLogium a început să producă baterii pentru zona consumer în 2013, pentru ca în 2017 să deschidă o linie de producție pentru acumulatori EV. Performanțele bateriilor ProLogium au atins un randament de 99.9% pentru celulele cu un singur strat, respectiv randament de 94% pentru celulele multi-strat. Până la ora actuală, taiwanezii au livrat peste 7.300 de baterii cu celule EV având capacitatea de 50 – 60 Ah pentru verificări din partea partenerilor auto și peste un milion de celule pentru clienți din zona aplicațiilor consumer.