AUTOpro
Test drive

Skoda Fabia 1.0 MPI – perfectă pentru viața în doi

Skoda aduce pe piață a patra generație a modelului Fabia, model deja cunoscut pe piața din România. Fie că vorbim de o mașină pentru o persoană tânără, una pentru începători, cupluri sau chiar mașină de companie, Skoda Fabia e prezentă deja de peste 20 de ani pe străzile orașelor din țara noastră.

Platformă și concept

Platforma pe care este construită Fabia este MQB AO, care este comună pentru mai multe modele ale grupului Volkswagen, cum ar fi Volkswagen Polo (pe al cărui review îl puteți vedea aici) sau Seat Ibiza.

Cu asemănări evidente cu ultimul facelift al modelului, noul model Fabia aduce un design inspirat de la clasele mai mari – crossover și SUV. De la forma grilei, la cea a stopurilor sau a liniilor agresive ce o fac să pară un model fioros, noua Fabia pare mereu gata să fie scoasă la plimare. Lucru pe care l-am și făcut cu modelul testat – un drum la mare.

Interior 

Dacă aruncăm o privire la interior, Skoda Fabia nu este o mașină concentrată pe lux sau materiale premium, ci mai degrabă pe ergonomie și spațiu extins pentru clasa ei.

Interiorul este în mare parte dominat de plastic tare, zone acoperite de material textil (în principal acolo unde ții cotul) și puțină piele, găsită la zona schimbătorului, a volanului și a frânei de mână, care apropo, este clasică, nu electromecanică.

La capitolul tehnologie, mașina vine în standard cu faruri LED, aer condiționat manual, scaune față încălzite, geamuri electrice față.

Volanul cu 2 spițe se ține bine în mâini, iar comenzile tipice Skoda mi s-au părut bine plasate. Un opțional care merită 117 Euro si pe care l-aș adăuga indiferent de nivelul de echipare ales. Dacă tot vorbim de opționale, pachetul Ambition de 648 de Euro adaugă cruise control, senzori de parcare spate, proiectoare ceață la modelul de bază. Alt opțional este Smartlink, care oferă Android Auto si Apple Carplay contra a 194 Euro.

Scaunele oferă destulă comoditate pentru un drum de câteva ore, iar locurile din spate nu suferă de lipsa spațiului. Ba chiar 4 persoane pot călători în condiții bunicele și la drum lung, dar nu aș recomanda-o unei familii cu 4 membri.

Comportament dinamic și tren de rulare

Fabia primită la test a fost în versiunea cu motor aspirat, pe benzină, de 1 litru, cu 3 cilindri și 80 CP. Cuplul maxim este de 93 Nm, disponibil până în 4000 de rotații pe minut. Motorul vine doar cu o cutie manuală în cinci rapoarte, care se comportă bine, mai ales în oraș sau localități.

Fabia cu motor aspirat și 80 CP pare mai mult o mașină cu rădăcini urbane și suburbane. În această echipare nu o văd pentru mers de autostradă sau exterior prea mult, deși se descurcă cu toate segmentele de drum. În depășiri trebuie să te asiguri că ai suficient spațiu disponibil și să retrogradezi fără emoții una-două trepte.

În oraș aș caracteriza-o cel mai ușor ca fiind fâșneață, iar la drum lung, destul de confortabilă, dar nu foarte iute.

Consum

Am parcurs cu mașina peste 600 km în cadrul testului, iar consumul mediu a fost de 5,2 litri la 100 km, ceea ce pentru o mașină de puțin peste 1100 kg este foarte bine. La un stil de mers normal, pe drum național, consumul este de 4,5 litri la 100 km. La 100 km/h, consumul este de 5l/100 km.

La viteză de autostradă, de 120 km/h, consumul urcă până la 6 litri, iar la 130 km/h, urcă până la 7 litri pentru fiecare 100 km parcurși. Fiind totuși o cutie în 5 rapoarte, la 130 km/h motorul o să stea pe la 4100 de ture, ceea ce nu e foarte comod, iar în interior nu prea mai găsești liniște.

Legat de consum, nu am prins prea multe zone de trafic bară la bară cu mașina în timpul testului, lucru care cred că o să urce consumul cu 1-2 litri la fiecare 100 km parcurși în viața de zi cu zi.

Skoda Fabia vine cu sistem de pornire al motorului pe buton

AUTOpro a punctat Skoda Fabia la capitolele

Spațiu bun la interior, portbagaj cu un volum de 380 de litri.

Design plăcut, linii agresive, portiere cu ramă destul de subțire a geamurilor.

Umbrelă în ușa laterală față.

Discuri de frână pe față și pe spate.

Multiple dotări ce pot fi alese pentru a configura mașina așa cum îți dorești.

AUTOpro a depunctat Skoda Fabia la capitolele

Materiale tari prezente la interior.

Bord clasic, frână de mână tradițională și dotări puține în standard.

Posiblitatea de a configura modelul doar cu motor pe benzină, de 1 litru (aspirat sau turbo).

Preț/dotări

În varianta testată, mașina are un preț de pornire de 15 175 Euro TVA inclus. Dotările și culoarea pentru exemplarul testat sunt de 2 294 Euro TVA inclus, iar prețul, 17 469 Euro cu TVA, fără să fie scăzut vreun voucher de la stat. Din punctul meu de vedere, văd necesară și adăugarea climatizării automate, dar te poți descurca și cu aerul condiționat manual, în standard. De asemenea, încărcarea wireless nu o văd ca pe o necesitate.

Sistemele de asistență și siguranță sunt prezente și gata să intervină pentru a te sprijini în multiple situații. Aici aș preciza prezența sistemelor ca: lane assist, front assistant, sistem detectare oboseală șofer, eCall.

Verdict

Skoda Fabia este o mașină economică, atractivă și spațioasă pentru clasa ei. Aș putea să o văd mai ușor potrivită unei persoane tinere, unui cuplu sau unei companii ce caută mobilitate crescută la un preț destul de mic.

Articole similare

Test drive Dacia Duster EDC – Dulce compromis

Filip Sîrbu

Drive test Dacia Duster 2 facelift – pe calea digitalizării

Florin Amariei

Test drive Citroen Ami – Ami sau a nu mi

Filip Sîrbu