AUTOpro
Stiri

OICA și-a prezentat oficial strategia de neutralitate CO2

Norvegia

OICA (Asociația Internațională a Producătorilor de Autovehicule) a dat publicității câteva detalii extrem de relevante legate de master-plan-ul prin care asociația își propune să atingă dezideratul neutralității emisiilor de CO2 la nivel mondial.

John Bozzella, președintele OICA, a declarat, cu ocazia prezentării acestei ambițioase strategii: ”Pentru un viitor fără emisii, industria transporturilor trebuie să apeleze obligatoriu la electrificare. Însă această abordare nu este una universală pentru toate națiunile de pe Glob. Având în vedere că suntem mandatați să reprezentăm interesele piețelor auto din toate colțurile Globului, considerăm că o abordare pe mai multe planuri – atât pe plan politic, cât și pe plan industrial și tehnologic –  este mai mult decât necesară pentru a atinge acest deziderat al neutralității emisiilor de CO2. Asta înseamnă că strategia de neutralitate poate să difere de la țară la țară, însă ținta rămâne aceeași – un viitor mai curat.”

În viziunea asociației OICA, drumul spre neutralitate trebuie să se axeze pe doi mari piloni. Primul punct nevralgic este reprezentat de adaptare. Adaptare care să ia în calcul o serie întreagă de indecși geografici, socio-economici și geo-politici care diferă de la piață la piață, pentru o strategie cu adevărat relevantă și extrem de bine mulată pe specificul fiecărei piețe.

Pe de altă parte, OICA mai dă de înțeles că atingerea neutralității este imposibilă fără aportul susținut al autorităților publice, al mediului de afaceri, dar și al industriei auto, sinergia dintre aceste elemente esențiale fiind singura capabilă să facă o diferență în drumul inevitabil spre electrificare și neutralitate CO2. OICA a mai arătat de asemenea că succesul acestei tranziții nu cade doar în sarcina industriei auto, ci și în sarcina multor altor industrii, intrinsec conectate de nevralgica lume automobilistică.

Articole similare

Uzina Dacia de la Mioveni a produs exemplarul Jogger cu numărul 100.000

Mihai Morcovescu

Xiaomi a dezvăluit noul SU7 Ultra, o versiune de circuit a sedanului său electric (VIDEO)

Mihai Morcovescu

Ferrari sparge record după record la casele de licitații

Filip Sîrbu