AUTOpro
Test drive

Prima electrică din trib

Drive test CUPRA Born

Chiar dacă folosește platforma EV a lui VW ID3, Born este mult mai rebelă, mai agilă și mai rafinată decât sora sa germană! Este o CUPRA care nu te lasă rece încă de prima vedere. Și asta pentru ca are puterea vizuală să te convingă să intri în „tribul” ei…

Dan Vardie, Sitges, Spania

AUTOPro a avut șansa de a fi prima publicație din România care a luat contactul cu Born, difuzând pe www.autopro.ro primele imagini exclusive cu prima Cupra EV. Acum, tot noi suntem primii care am condus această mașină unică în familia grupului VW, într-un test spectaculos realizat în Catalunia, pe trasee care au avut și drumuri de munte virajate, autostradă și zone urbane dar și regiunea costieră Costa Brava cu priveliștile de o frumusețe rară. În toate aceste situații de trafic, prima Cupra EV – botezată după numele unui cartier din Barcelona, numit „El Born”- s-a dovedit o compactă rafinată, capabilă de performanțe dinamice redutabile dar și de un rulaj super confortabil acolo unde plăcerea de  conduce în liniște se impunea.

Sora iberică a lui ID3

Indiscutabil, Born folosește platforma MEB care și-a făcut debutul cu VW ID3. La fel de vizibil, Born seamănă cu ID 3 și nu o ascunde. Însă dacă intrăm în detalii, lucrurile încep să fie tot mai diferite. De altfel, designerii Cupra au insistat la prezentare că au lucrat cu mare atenții la detalii să realizeze un look Cupra, care iese din anonimat în trafic, se diferențiază de sora din Wolfsburg sau de oricare alt „frățior” din grup. Partea frontală are alura unui rechin cu o „gură” imensă care – sigur – este un exercițiu de design specific și penetrant dar are și calități funcționale. Mașinile electrice nu mai au nevoie de răcire la motor dar trenul de rulare are! Și asta pentru că un „rechin” precum Born are nevoie să își răcească eficient frânele indiferent de cât de „aprig” este cel de la volan. Are o alură studiată aerodinamic, dovadă că spoilerul din spate are toate „aprobările” aerodinamice, fiind funcțional și nicidecum un exercițiu de imagine.

Interior aparte

Interiorul este chiar mai inspirat, face ca orice asemănare cu ID3 să nu mai fie posibilă. Cu un design și filozofie născute în Barcelona – chiar dacă mașina este produsă în Germania – avem nu doar un design 100% specific Cupra dar și multe materiale proprii, sustenabile care își au originea tot în Barcelona. Cu ocazia lansării lui Born, spaniolii ne-au vorbit despre Seaquel Initative, un proiect al unui ONG local care stimuelază recuperarea tuturor plasticelor din mare și le reciclează pentru a crea materiale textile unice folosite la scaunele lui Born. Introduse cu ceva vreme în urmă, materialele Dinamica obținute din reciclare sunt folosite la panourile de uși dar și la o parte a scaunelor. Avem parte și de materiale mai neobișnuite – cum este neoprenul folosit la o parte din bord. Designerii spanioli au evoluat foarte mult sigla Cupra – formată din 2 triunghiuri stilizate. Acum – așa cum AUTOpro a aflat din discuțiile extinse de la celebra Casa SEAT din Barcelona unde am avut o întâlnire cu oameni remarcabili – aceste triunghiuri capătă noi forme fiind folosite la „grafica” interioară indiferent dacă sunt panouri de pe planșa bord sau carpete și scaune. Am descoperit că spaniolii au pionierat o tehnologie cu laser pentru a „imprima” aceste triunghiuri în scaune, fiind singura tehnologie suficient de precisă pentru a obține fidel și durabil acest forme „săpate” adânc în suprafața textilă!

Dotări specifice CUPRA

Apropo de tehnologie, Born are o galerie impresionantă de pus la dispoziția fericiților viitori posesori. Este prima care folosește un head-up display cu realitate augmentată! Are în standard un dispaly „floating” de 12” plasat în mijlocul planșei bord dar orientat ușor spre cel de la volan. Pentru că filozofia Cupra este să dea CAESAR-ului (adică celui de la volan) tot ce este al CAESAR-ului. Are toate tehnologiile conected pe care le dorești. Se uită pe unde mergi și cu ce viteză și te asistă discret atunci când uiți de limite de viteză sau nu prea ești atent la trafic. Poate frâna discret și ajunge – dacă este cazul – să oprească mașina, pornește avariile și chiar emite semnalul SOS pentru a veni ambulanța și pompierii!

Motoare pentru performanțe dinamice

Când vine vorba de calitățile EV, Born este excelent dotată. Are motoare de 150 CP/ 310 Nm și 204 CP/ 310 Nm cu baterii de 48 Kwh – capacitate reală – și 58 Kwh, care oferă o autonomie ce ajunge la 424 km în test WLTP. Ce este unic la Born este oferta e-boost cu motor de 231 CP/ 310 Nm având o baterie de 77 Kwh care ajunge la 540 km autonomie. În această echipare de top, Born ajung la 100 km/h în 6,6 sec. Bateriile Li-Io sunt cele de pe platforma MEB și au răcire cu apă, permițând o distrubuție a maselor ideală de 50%- 50%.

Baterii mari, dar grele

Avantajul unor baterii mari vine la pachet și cu dezvantajul unor mase foarte mari. Gazdele noastre au recunoascut că bateria de 77 Kwh cântărește aproape jumătate de tonă – mai exact 493 kg, fapt care duce la o masă totală a mașinii de 1,87 tone fără șofer. Chiar și bateria cea mai mică are 345 kg care face ca în această opțiune să avem o mașină considerabilă în greutate. Accelerația de la 0 la 50 km/h este de 2,6 secunde pentru versiunea e-boost – adica intervalul de viteze urbane, acolo unde contează „diferența”! Este prea mult? Sau prea puțin? Dacă vreți o comparație – dar doar la acest capitol, pentru că restul este o altă „lume”- Dacia Spring care are o masă totală de 970 kg (din care bateria de 26,8 Kwh are 187 kg) accelerează la 50 km/h în 2,5 sec! Pentru orice specialist în domeniu, aceste cifre nu sunt surprinzătoare. Masele joacă un rol fundamental în dinamica mașinii. Iar competiția după autonomii tot mai mari, vine și cu baterii tot mai mari – care înseamnă mase dar și costuri mai mari. Astăzi este o dezbatere în industrie dacă este bine să ai baterii tot mai mari sau stații fast charge tot mai dese pe traseu… AUTOpro prin AUTOBEST este în avangarda acestei dezbateri și vom reveni pe larg în curând…

Încărcarea bateriei lui CUPRA Born

Apropo de bateriile lui Born, se pot renîncărca AC la o capacitate de până la 11 kW însă în fast charge DC, astăzi poate „absobi” până la 120 kW. Din 2022, Cupra ne-a anunțat că va ajunge la 170 kW! Sigur acolo unde ai asemenea stații – și ca să fie clar, la noi nu avem; poate una – două de „prăsilă”- se poate ajunge la o autonomie de 100 km după o încărcare de 7 min! Cu alte cuvinte, dacă iei o cafeluță la o „voltărie” – este licența noastră pentru asemenea stații fast charge- de asemenea capacitate, pleci cu bateria 80% în jumătate de oră și mai rulezi încă vreo 450 km (pentru cei care stau bine cu aritmetica le spunem că nu am greșit calculul, dar încărcarea bateriei nu este liniară și nici cu media nu ține socoteala..)

Cu tracțiune spate, Born are o structură de aluminiu ca să mai reducă din masele de care vorbeam dar și pentru o rigiditate mai bună care contează la dinamica mașinii. Este echipată cu mai multe profiluri de conducere: Range, Comfort, Performance, Individual și CUPRA (doar cu  e-Boost). Fiecare mod „umblă” la răspunsul motorului, direcție (care este progresivă) și suspensie – până la 15 niveluri.

În „Range”, mașina face economie de energie. Modul Comfort aduce un condus relaxat, util pe autostradă unde o suspensie confortabilă „face” toți banii. Dacă optezi pentru „Performance” dinamica este acolo, oferind calități sportive. Iar modul „Cupra” oferă performanța maximă pentru emoții specifice… Nota bene, există și modul „Individual” care permite alegerea manuală a unui mod de condus cu setări dinamice proprii.

Impresiile din Catalunia

În timpul testelor din Catalunia, noi am condus versiunea de 150 CP și bateria cea mai mică, adică un entry level care în Germania costă puțin peste 37.000 Euro. Am descoperit o mașină super agreabilă, cu o direcție precisă, cu un drive fabulos și o armonie interioară care nu te poate lăsa rece. Este o mașină în care vrei să fii și să o conduci. Deși nu este deloc ușoară, are o agilitate foarte bună, îi plac drumurile virajate și poți să te angajezi în orice manevre de depășire că nu este problemă. Cum Spania este plină de bicicliști, am trecut de aceștia fără să supărăm pe vreunul cu „noxele” noastre- mă rog, unul din multe avataje ale unui EV. Într-o propoziție, Born este cel mai capabil și dezirabil dintre vehiculele compacte bazate pe MEB. Ca poziționare , executivii CUPRA cu care AUTOpro au stat de vorbă au admis că Born este cam cu 1000 Euro mai scump decât ID3 în versiuni comparabile. O pozițioanre pe care o găsim corectă într-o comparație CUPRA vs VW.

Mai multe detalii despre testul nostru cu noul Born puteți citi în următoarea ediție a revistei AUTOpro.

Articole similare

Honda Jazz Hybrid – Mica uzină

administrator_autopromag

Drive test Renault Arkana

Dan Vardie

Test drive Opel Astra – (R)evoluție germanăTest drive Opel Astra –

Filip Sîrbu

Leave a Comment