AUTOpro
Stiri

Nori negri asupra ediției din 2021 a Geneva International Motor Show

Anularea ediției din acest an a Geneva International Motor Show (GIMS) a creat mari probleme organizatorilor și expozanților. Ca urmare, organizatorii au anunțat vânzarea evenimentului.

O veste bună și una proastă pentru industria auto. Așa a arătat ziua de ieri. După ce organizatorii noului salon auto de la Munchen au confirmat organizarea evenimentului de anul viitor, cei ai Geneva Motor Show au anunțat stoparea ediției din 2021.

Ediția din 2020 a expoziției auto de la Geneva, una dintre cele mai mari din lume, a fost anulată din cauza pandemiei. Evenimentul ar fi trebuit să aibă loc la începutul lui martie.

Întârzierea cu care organizatorii au anunțat anularea evenimentului a dus la multe controverse și chiar acuze ale expozanților care deja investiseră sume importante. Ei bine, aseară, organizatorul salonului auto, Fundația „Salon International de l’Automobile”, a anunțat că nu va mai organiza nici ediția din 2021.

Conform oficialilor acestei fundații, „din cauza consecințelor financiare ale anulării GIMS 2020 de către Consiliul Federal din motive de forță majoră, ca urmare a pandemiei, Fundația responsabilă de organizarea evenimentului a fost nevoită să ia câteva decizii importante cu privire la viitorul GIMS. Astfel, oficialii acesteia au decis să nu organizeze evenimentul în 2021”.

Pentru a își motiva decizia mai mult sau mai puțin surprinzătoare, cei de la Fundația „Salon International de l’Automobile” au menționat că „în urma unui sondaj, majoritatea expozanților GIMS au declarat că probabil nu vor participa la ediția 2021 și că ar prefera să aibă un GIMS în 2022. Sectorul auto trece în prezent printr-un moment dificil, iar expozanții au nevoie de timp pentru a se reface după efectele pandemiei. În plus, nu există certitudinea că situația din domeniul sănătății va permite organizarea unui eveniment care să atragă peste 600.000 de vizitatori și 10.000 de jurnaliști în primăvara viitoare”.

Pierderi de 11 milioane de franci elvețieni după anularea expoziției de la Geneva
Imediat după anularea GIMS, în martie 2020, Fundația a solicitat cantonului Geneva sprijin financiar pentru a acoperi pierderile cauzate de anularea evenimentului – estimate la 11 milioane de franci elvețieni – și pentru a susține pregătirea unei noi ediții. La începutul lunii iunie, oficialii cantonului elvețian au aprobat un fond de 16,8 milioane de franci elvețieni.

Din nefericire, organizatorii Geneva International Motor Show nu au considerat suma suficientă și nici o garanție a stabilității financiare a evenimentului. Mai mult decât atât, prima rată de rambursare a împrumutului – circa 1 milion de franci – ar fi trebuit plătită în vara anului viitor, cu mult înainte ca organizatorii să poată colecta sume suficiente de la eventualii viitori expozanți. Ca urmare, fundația a refuzat împrumutul, mai ales că acesta era condiționat și de organizarea GIMS în 2021.

În declarația de ieri, organizatorii GIMS au explicat și că au decis vânzarea evenimentului către Palexpo, societatea care gestionează centrul expozițional de lângă Geneva. Astfel, speră oficialii fundației, se poate asigura continuitatea evenimentului care aduce anual la bugetul cantonului Geneva aproximativ 200 de milioane de franci elvețieni.

Din nefericire, din tabloul sumbru care oglindește viitorul expoziției auto elvețiene, singura aflată pe teren neutru și, tocmai de aceea, foarte apreciată atât de producătorii auto cât și de vizitatori și presă, lipsește o poziție a celor de la Palexpo. Compania care gestionează centrul expozițional în care GIMS s-a desfășțurat ani de-a rândul nu a anunțat, deocamdată, dacă își dorește să cumpere evenimentul și nici dacă o astfel de derulare a evenimentelor garantează existența unei ediții în 2021.

Astăzi, la ora 15.30 a României este programată o conferință de presă în care vor fi date detalii despre viitorul Geneva International Motor Show.

Articole similare

VIDEO: Hyundai a publicat un teaser cu viitorul hot-hatch Ioniq 5 N

Mihai Morcovescu

WRC: Două echipaje românești au participat în Raliul Greciei Acropolis

Mihai Morcovescu

NIO a dezvăluit noul model electric ET5 Touring. Modelul va debuta în Europa la final de 2023

Mihai Morcovescu

Leave a Comment