AUTOpro
Generale Stiri

Volkswagen a oprit producția lui Arteon sedan. Break-ul continuă până în 2026

În vara anului trecut, CEO-ul Volkswagen, Thomas Schafer, a anunțat planurile companiei germane de a elimina mai multe modele din gamă pentru a se concentra pe produse mai populare.

Printre acestea a fost menționat și Arteon, însă fără să fie precizată și o dată anume. Acum, la un an distanță, versiunea sedan a fost scoasă din producție. Arteon break va continua, însă, până în 2026.

Volkswagen Arteon break va fi vândut încă doi ani

Volkswagen

Modelul Arteon a fost lansat cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din primăvara anului 2017. Construit pe platforma MQB, Arteon a fost considerat un succesor direct pentru Passat CC. După cum spuneam, în iunie 2023, Thomas Schafer dezvăluia că mai multe modele vor fi eliminate din gamă, între care și Arteon.

Acum, Martin Hube, purtător de cuvânt pentru modelele Arteon, Passat, Touareg și ID.2, a confirmat că producția lui Arteon a ajuns la final. Ultimul exemplar al variantei sedan (liftback) a fost fabricat în 2023 la uzina din Emden. În schimb, Arteon break (Shooting Brake) va rămâne pe piață până în 2026. Acesta va fi produs în continuare la fabrica din Osnabrück.

În ceea ce privește break-ul, nu vor exista modificări ale ciclului de viață. Volkswagen nu a vândut niciodată această versiune în SUA, în timp ce în Europa, există chiar și varianta de performanță „R”. Eliminarea sedanului este regretabilă, având în vedere că nici popularul Passat nu mai este disponibil în această versiune de caroserie.

Noul model electric ID.7 este considerat un succesor indirect pentru Passat sedan și Arteon liftback. Germanii au anunțat deja că mai târziu în acest an vor prezenta și un ID.7 Tourer.

Sursa: Motor1

Articole similare

PSA și FCA vor forma Stellantis. Ultimul pas a fost deja făcut!

Florin Amariei

Peugeot a publicat un video teaser cu noul 508 facelift înainte de debutul oficial din 24 februarie (cu video)

Mihai Morcovescu

Skoda Enyaq va fi primul SUV electric al mărcii

Dan Damian