AUTOpro
Generale Green car Stiri

KIA a prezentat noul EV6 facelift: baterie mai mare și actualizări estetice

Constructorul sud-coreean de automobile KIA a publicat detaliile și imaginile oficiale referitoare la versiunea cu facelift a modelului electric EV6.

Cele mai importante noutăți constau în câteva modificări estetice, dar mai ales într-o baterie mai mare.

Noua KIA EV6 facelift își va face debutul comercial în luna iunie

KIA

KIA a lansat electrica EV6 în 2021, iar de atunci „sora” lui Hyundai Ioniq 5 a fost vândută în peste 210.000 de unități. Acum, la trei ani distanță, modelul cu emisii zero a primit o serie de actualizări la mijlocul ciclului de viață. Noutățile au rolul de a menține mașina competitivă pe un segment din ce în ce mai pretențios.

Concret, noul EV6 facelift a debutat pe piața din Coreea de Sud cu o parte frontală reproiectată. Aici regăsim noi faruri cu design unghiular, care amintesc de EV9, dar și o bară de protecție revizuită. De asemenea, modelul beneficiază acum de jante restilizate de 19 și 20 de inch. Cei de la KIA au publicat și câteva fotografii cu versiunea de top GT-Line. Comparativ cu modelul standard, acesta vine în plus cu o bandă LED care unește farurile.

În habitaclu, ansamblul curbat care include instrumentarul de bord digital și ecranul central multimedia a fost revizuit. Cei de la KIA au adăugat un volan redesenat, care acum are trei spițe, un sistem de autentificare cu amprentă, un afișaj Head-Up de 12,0 inch și o oglindă retrovizoare digitală. În plus, actualizările over-the-air se extind acum dincolo de sistemul de navigație, iar conexiunile wireless Apple CarPlay și Android Auto sunt oferite standard.

Din punct de vedere tehnic, KIA a înlocuit bateria de 77,4 kWh cu una de 84 kWh, care se poate încărca de la 10 la 80% în 18 minute cu până la 350 kW. Potrivit comunicatului oficial, versiunea Long Range cu tracțiune spate oferă acum o autonomie maximă de 494 de kilometri, pe baza procedurii de testare locală.

Noua EV6 facelift primește airbag-uri laterale pe al doilea rând de scaune și montanți „B” mai groși pentru un plus de rigiditate. În plus, motoarele electrice sunt acum mai silențioase, iar confortul de rulare a fost îmbunătățit prin ajustarea amortizoarelor. 

Noua KIA EV6 facelift va intra la vânzare pe piața sud-coreeană în luna iunie. Ulterior, modelul va debuta și pe alte piețe. Versiunea de top GT va fi lansată mai târziu în acest an.

Sursa: KIA via Motor1

Articole similare

Un Aero 30 din 1936 a obținut premiul Best of Show în cadrul Concursului de Eleganță Sinaia 2019

Dragos Baltateanu

Conceptul Cadillac Sollei prefigurează o viitoare versiune cabrio a modelului Celestiq

Mihai Morcovescu

NIO ET7 a parcurs 1.044 de kilometri cu o singură încărcare

Mihai Morcovescu