AUTOpro
Generale Green car Stiri

Hyundai a dezvăluit prima schiță oficială cu interiorul noului SUV electric Ioniq 9

Constructorul sud-coreean de automobile Hyundai va dezvălui pe 21 noiembrie, la Los Angeles, noul său SUV electric Ioniq 9.

Până atunci, compania asiatică a publicat prima schiță oficială cu interiorul viitorului model, care va oferi o configurație cu trei rânduri de scaune.

Noul Hyundai Ioniq 9 trebuia să se numească Ioniq 7

Hyundai

Ediția din acest an a Salonului Auto de la Los Angeles (22 noiembrie – 1 decembrie) va fi locul unde Hyundai își va prezenta cea mai nouă creație. Este vorba despre noul Ioniq 9.

Prefigurat de conceptul Seven din 2021, noul SUV electric trebuia inițial să se numească Ioniq 7, dar Hyundai a confirmat noua denumire la începutul acestui an. Schimbarea sugerează faptul că producătorul ar putea lansa încă un SUV cu emisii zero pe care îl va poziționa între Ioniq 5 și Ioniq 9, însă acestea sunt doar speculații.

Principala caracteristică a viitorului model constă în interiorul care va avea o configurație cu trei rânduri de scaune. De aceea, după prima imagine cu exteriorul din urmă cu două săptămâni, coreenii au publicat acum o schiță (foto sus) care dezvăluie habitaclul noului lor SUV cu emisii zero.

Potrivit comunicatului oficial, interiorul lui Ioniq 9 promite să redefinească standardele de spațiu și de confort, oferind o atmosferă care evocă un salon modern și elegant. Schița scoate în evidență designul panourilor ușilor, care adoptă linii fluide și suprafețe rotunjite. De asemenea, sunt vizibile comenzile pentru reglarea scaunelor frontale, care sunt amplasate lângă deblocatorul portierelor din față. În plus, buzunarele ușilor par să fie destul de adânci și de încăpătoare.

Ioniq 9 va fi construit pe arhitectura E-GMP

Totodată, se pare că în spate vor exista suporturi pentru pahare și, eventual, prize USB. Însă, judecând după linia înclinată a acoperișului, spațiul la cap ar putea să nu fie ideal pentru adulții care vor călători pe al treilea rând de scaune.

Totuși, interiorul lui Ioniq 9 va oferi pasagerilor un spațiu remarcabil, indiferent de poziția pe care aceștia o vor ocupa în mașină. Configurația cu șapte locuri va asigura un echilibru perfect între utilitate și eleganță, iar habitaclul va fi și extrem de flexibil.

Noul Ioniq 9 va fi construit pe aceeași arhitectură E-GMP precum KIA EV9. Deși nu se cunosc încă specificațiile tehnice, este de așteptat ca SUV-ul Hyundai să primească un grup motopropulsor similar cu „fratele” de grup. În același timp, ar trebui să fie mai mare decât SUV-ul Palisade.

Așa cum spuneam, debutul oficial al noului SUV electric din gama Ioniq va avea loc cu ocazia Salonului Auto de la Los Angeles, pe 21 noiembrie.

Sursa: Hyundai

Articole similare

Tesla a inițiat o campanie de rechemare pentru modelul Cybertruck. Care este motivul?

Mihai Morcovescu

VIDEO: Alfa Romeo dezvăluie sunetul motorului noului supercar 33 Stradale

Mihai Morcovescu

Ultimul model Volkswagen termic își va face debutul în 2026

Mihai Morcovescu