AUTOpro
Generale Stiri

Fiat a împlinit 125 de ani de existență

Constructorul italian de automobile Fiat, unul dintre cele mai vechi branduri auto din lume, a împlinit 125 de ani de existență.

Cu acest prilej, compania a organizat în clădirea istorică Lingotto din Torino evenimentul intitulat „Smiling to the Future”.

Fiat a lansat două noi modele cu ocazia aniversării a 125 de ani

Fiat

La 11 iulie 1899, la Torino, a fost semnat actul constitutiv al societății „Fabbrica Italiana di Automobili”. 125 de ani mai târziu, Fiat se laudă cu milioane de mașini produse și cu statutul de brandul numărul unu al gigantului Stellantis între mărcile de volum. Carlos Tavares, CEO-ul Grupului Stellantis, a precizat în cadrul ceremoniei că Fiat este lider pe patru pieţe, și anume Italia, Turcia Brazilia şi Algeria.

Trecutul se leagă de prezentul și de viitorul mărcii prin modul specific de a înțelege automobilele care diferențiază marca italiană de alți constructori la nivel global. Pentru a marca așa cum se cuvine acest moment aniversar, italienii au prezentat două noi modele. Este vorba despre Grande Panda și de o ediție specială „Giorgio Armani” a modelului 500e (foto sus).

 „Ne iubim cele mai prețioase mărci ale noastre, inclusiv Fiat și Maserati. Împreună cu Lancia și Alfa, acestea aduc mândria italiană în lume. Inima Fiat-ului bate de 125 de ani și va bate aici pentru mult timp de acum încolo. Este un erou italian care a obținut multe succese în lume”, a spus Carlos Tavares (foto sus).

Primul dintre acestea dă startul noii ere a mărcii italiene, fiind primul automobil din noua generație de modele. De partea cealaltă, ediția specială realizată în colaborare cu celebra casă de modă este un model care va fi comercializat la nivel global și care asociază excelența italiană cu eco-sustenabilitatea.

Parada mașinilor Fiat

În același timp, în cadrul evenimentului „Smiling to the Future”, oficialii companiei au dezvăluit în premieră primele imagini reale ale altor două modele din noua generație de mașini, și anume un SUV și un fastback.

Acestea au fost prefigurate în luna februarie a anului trecut de două concepte, iar acum se află într-un stadiu avansat de dezvoltare. Acestea urmează să fie lansate în următorii ani.

Ceremonia s-a încheiat cu o paradă impresionantă de modele Fiat, clasice și contemporane, pe acoperișul clădirii Lingotto. Ele au fost grupate pe categorii, și anume modele clasice, mașini de oraș, compacte, mașini de familie și vehicule comerciale ușoare.

Gigantul auto Stellantis este un grup franco-italiano-american. Acesta a fost înființat în 2021 prin fuziunea dintre grupul francez PSA, producătorul automobilelor Peugeot și Citroën, și grupul americano-italian Fiat Chrysler.

Sursa: Fiat

Articole similare

Nissan Juke Hybrid – din toamnă în România

Filip Sîrbu

Ultimul exemplar Ford Fiesta va ieși de pe linia de asamblare pe 7 iulie

Mihai Morcovescu

Mitsubishi a publicat o nouă fotografie cu viitorul Outlander PHEV

Mihai Morcovescu