AUTOpro
Generale Green car Stiri

Fiat va relansa modelul 600 sub forma unui SUV de segment B, care va fi lansat în vară

Fiat 600 a fost una dintre cele mai iubite mașini italiene, un adevărat simbol al mobilității, care a marcat istoria mărcii. Iar producătorul torinez se pare că pregătește revenirea acestui model.

Conform celor mai noi informații care circulă în industrie, viitorul automobil va renaște sub forma unui SUV compact care va primi și o versiune complet electrică.

Fiat 600 va avea motorizări termice, dar și versiune electrică

Fiat

Prima generație Fiat 600 a fost lansată în urmă cu aproape șapte decenii. Mașina a fost un succes comercial, fiind vândut în peste 4 milioane de exemplare în întreaga lume, între 1955 și 1969.

Cea de-a doua iterație a debutat mult mai târziu, în 2007. De fapt, a fost un facelift al modelului 500, dar care avea dimensiuni mai mari și oferea mai mult spațiu.

Acum, italienii se pregătesc să reintroducă acest model în gamă. Potrivit italienilor de la Autoblog, care citează surse din industrie, modelul va renaște sub forma unui SUV de clasă compactă. Acesta va marca revenirea mărcii în segmentul B de unde Fiat a lipsit din 2018 când a oprit producția lui Punto.

Recent, au apărut primele imagini cu viitorul model necamuflat. Acestea au fost surprinse la Roma, în timpul filmărilor pentru o reclamă.

Din punct de vedere estetic, noul Fiat 600 va semăna foarte mult cu versiunea electrică a lui 500 (foto, sus), care a fost lansat în 2020. Mașina va primi o serie de elemente specifice unui SUV. Este vorba despre protecții din plastic la nivelul aripilor și scuturi integrate în spoilere.

Gama de motorizări a noului 600 va include propulsoare termice mild-hybrid. Se vorbește, între altele, despre motorul cu 3 cilindri de 1,2 litri și 100 de „cai”. De asemenea, va exista și o versiune complet electrică, care va oferi 156 CP și o autonomie de până la 400 de kilometri.

Deocamdată nu se știe nimic în ceea ce privește prețul. Însă, așa cum ne-a obișnuit, Fiat ar putea oferi pe noul 600 un excelent raport calitate-preț. Versiunea de bază ar putea costa în jur de 20.000 de euro.

Noul Fiat 600 ar urma să fie dezvăluit la începutul lunii iulie. Se avansează chiar și o dată: 4 iulie. Modelul va fi produs la uzina Stellantis din orașul polonez Tychy, alături de electricul Jeep Avenger. Tot aici va fi asamblat și viitorul SUV Alfa Romeo.

Sursa: Autoblog.it

Articole similare

Tesla a lansat un program de casare a mașinilor vechi. Clienții primesc o contribuție de până la 4.000 de euro

Mihai Morcovescu

Noul BMW i4 – coupe, 5 uși, 530 CP și peste 550 km autonomie

Florin Amariei

Volvo pregătește ofensiva contra accidentelor rutiere