AUTOpro
Generale Motorsport Stiri

Echipa Dacia Sandriders va lua startul în această săptămână în Raliul Marocului

Echipa Dacia Sandriders va lua startul în Raliul Marocului, ultima etapă a Campionatului Mondial de Rally-Raid și prima competiție oficială pentru prototipul românesc.

Vor participa trei echipaje, care îi vor avea în frunte pe piloții Nasser Al-Attiyah, Sebastien Loeb și Cristina Guttierez.

Raliul Marocului, testul suprem pentru Dacia Sandriders înainte de Dakar 2025

Dacia

În această săptămână, echipa Dacia Sandriders va participa pentru prima oară la o competiție oficială. Cele trei echipaje sunt alcătuite din Nasser Al-Attiyah/Édouard Boulanger, Cristina Gutiérrez/Pablo Moreno și Sébastien Loeb/Fabian Lurquin.

Acestea se vor alinia la startul Raliului Marocului, care se va desfășura între 6 și 11 octombrie. Competiția este înscrisă în calendarul Campionatului Mondial FIA de Rally-Raid 2024. Cursa africană va fi un adevărat test în perspectiva participării team-ului autohton la Raliul Dakar 2025, care va avea loc în ianuarie anul viitor, în Arabia Saudită.

Sandrider, prototipul cu care marca românească va concura la Dakar 2025, este propulsat de un motor V6 biturbo de 3,0 litri, care dezvoltă 360 CP și 539 Nm de cuplu.

În această vară, echipa românească a participat la o serie de teste intensive în Marea Britanie, Franța și Maroc. Dacia Sandriders va putea valorifica toate lecțiile învățate în acest raliu

Raliul Marocului 2024 în cifre

Considerat un „mini-Dakar”, Raliul Marocului, se va desfășura pe o distanță de 2.468 de kilometri. Dintre aceștia, 1.512 kilometri vor fi contra-cronometru, iar în total vor fi 5 probe speciale. Participarea la această cursă este o premieră pentru Dacia Sandriders. Nasser Al-Attiyah, de cinci ori câștigător al Raliului Dakar, are în palmares și un trofeu în Raliul Marocului, pe care l-a obținut în 2021.

Cursa marocană va începe la Marrakech pe 6 octombrie și se va încheia la Mengoub Bouârfa, în nord-estul țării, pe 11 octombrie.

ECHIPAJELE DACIA SANDRIDERS PREZENTE LA RALIUL MAROCULUI:
#200: Nasser Al-Attiyah (QAT)/Edouard Boulanger (FRA) 
#212: Cristina Gutiérrez (ESP)/Pablo Moreno Huete (ESP)
#219: Sébastien Loeb (FRA)/Fabian Lurquin (BEL)

Sursa: Dacia

Articole similare

Dacia și-a lansat noua colecție de accesorii, care sunt realizate din materiale reciclate și reciclabile

Mihai Morcovescu

Piaţa auto din România a înregistrat o creștere de peste 4 ori mai mare decât media europeană. Cum s-a descurcat Dacia?

Mihai Morcovescu

Porsche sărbătorește 50 de ani de la lansarea modelului 917

Dragos Baltateanu