Producătorul român de automobile Dacia a confirmat că va lansa o versiune complet electrică a modelului subcompact Sandero, cel mai bine vândut automobil din Europa.
Anunțul a fost făcut de CEO-ul mărcii, Denis Le Vot, care a precizat că această variantă va fi disponibilă spre sfârșitul anului 2027.
Dacia Sandero EV ar putea fi construită pe o platformă derivată din R5
Directorul general al Dacia a confirmat informația cu ocazia prezentării rezultatelor comerciale ale companiei pentru anul 2024. Astfel, după Spring, marca autohtonă va produce cel de-al doilea model cu emisii zero din istorie.
Detaliile tehnice despre viitorul Sandero electric nu au fost încă dezvăluite. Cu toate acestea, se speculează că acesta ar putea utiliza o versiune a arhitecturii folosită de varianta entry-level a lui Renault R5. Această platformă, care urmează să fie lansată în curând, vine cu o baterie de 40 kWh, care oferă o autonomie de 300 de kilometri și un motor electric de 95 CP. Încărcarea rapidă nu este disponibilă, fiind limitată la încărcarea AC de 11 kW.
Până la debutul versiunii cu emisii zero, Dacia plănuiește să introducă o versiune restilizată a actualului Sandero, care a fost lansat inițial în 2020. Această actualizare este programată pentru sfârșitul anului curent și va include o serie de modificări estetice. Modelul va fi disponibil la începutul lui 2026.
Posibile versiuni hibride în viitor
Deși nu a fost confirmată introducerea unor noi motorizări pentru Sandero actualizat există speculații referitoare la includerea unui sistem hibrid. Aceasta ar putea fi o mutare logică, având în vedere succesul modelelor hibride de la Renault.
În prezent, Dacia oferă două modele în configurație „full hybrid”. Este vorba despre Jogger și noul Duster, care sunt echipate cu sistemul Hybrid 140. În curând, acestor li se vor adăuga și Bigster, care va primi o nouă motorizare Renault, denumită Hybrid 155.