Noua Dacia Duster a câștigat premiul Mașina Anului 2018 în România, arătând încă o dată că este un produs excepțional, Made in Romania, care a stârnit se pare și admirația jurnaliștilor români, care au votat-o în proporție covârșitoare, cu maximum de puncte.
Silviu Sepciu, Director de Comunicare Dacia, a declarat, la înmânarea premiului: “Mă bucur că modelul v-a convins, după cum sper că el va convinge și clienții din România, dar și cei din Europa Occidentală și alte zone ale lumii. Îmi amintesc că în urmă cu șapte ani, prima generație Duster obținea trofeul Mașina Anului 2011 în România. La acea vreme, anunțul prevestea o carieră de succes. M-aș referi doar la cele peste 50.000 de unități vândute de atunci în România, și regret să spun că vânzările la export sunt de 20 de ori mai mari. Nu pot decât să sper că noul Duster va egala și va depăși această performanță. Vă mulțumesc!”