AUTOpro
Generale

Aston Martin celebrează 100 de ani prin conceptul CC100 Speedster

Anul acesta, celebrul constructor britanic Aston Martin își celebrează centenarul, iar cum un astfel de eveniment nu putea trece neobservat, britanicii au ales să sărbătorească acest moment unic prin lansarea unui concept de-a dreptul fabulos.

Denumit CC100 Speedster, acesta se face remarcat printr-un minimalism care contravine filosofiei brandului Aston Martin, dar în cazul lui CC100 Speedster inginerii englezi au făcut o excepție. Dezvelirea conceptului aniversar a avut loc chiar pe Nordschliefe, înaintea startului cursei de 24 de ore de la Nürburgring.  După cursă, acesta a fost condus de-a lungul unui tur de promenadă de către CEO-ul companiei, Dr Ulrich Bez, fiind însoțit de un legendar DBR1 datând din 1959,  la volanul căruia se afla însuși Sir Stirling Moss.

“CC100 înfățișează tot ce este minunat la Aston Martin. Acesta simbolizează istoria din motorsport a lui Aston Martin, precum și abilitățile extraordinare în ceea ce privește design-ul, tehnologia de ultimă oră de care dispunem și nu în ultimul rând CC100 Speedster arată spiritul aventuros.” a declarat Dr Ulrich Bez.

Sub capotă se află un V12 aspirat natural  de 6,0 litri, capabil să catapulteze automobilul de la 0 – 100 km/h în 4 secunde, viteza maximă declarată fiind de 288 km/h. Transmisia este asigurată de către o cutie de viteze secvențială cu șase raporte.

Conceptul aniversar măsoară 4.5 metri în lungime, în timp ce lățimea depășește 2 metri dacă sunt luate în calcul și oglinzile retrovizoare, iar caroseria și interiorul sunt fabricate din fibră de carbon.

În momentul de față nu există informații cu privire la posibila comercializare în serie limitată a modelului CC100 Speedster, dar Aston Martin este cunoscut pentru transformarea concept-urilor în automobile de serie.

Text: Cosmin Voicu
Foto: Aston Martin

Articole similare

Hyundai introduce echiparea N Line pe modelul de clasă mică i20

Mihai Morcovescu

ACEA: Care sunt țările din UE care oferă stimulente pentru cumpărarea de mașini electrice în 2023

Mihai Morcovescu

Acesta este noul Volkswagen ID.3 facelift: actualizări estetice minore la exterior și la interior

Mihai Morcovescu