AUTOpro
Test drive Test scurt

Mercedes-Benz CLS – Formă cu fond

Pionierul coupe-urilor cu patru uși are o formă care îi face chiar și pe cârcotași să fluiere a încântare. Iar fondul este cât se poate de palpabil, cel al unui Mercedes-Benz în toată puterea cuvântului. Eleganța, rafinamentul și confortul sunt doar primele trei caracteristici care îți vin în minte odată ce ai parcurs primii kilometri la bordul noului CLS 350 BlueTEC.

MB CLS (1)

Text: Robert Stan

Sunt puține mașini de serie care mai au darul de a te face să le privești cu încântare. Doar câteva mai au ce le trebuie pentru a îți scoate un oftat de uimire și dorință totodată. Ei bine, Mercedes-Benz CLS este unul dintre acestea. Faceliftul acestui model, testat de AUTO pro cu doar câteva săptămâni în urmă, are suficiente atuuri pentru a îl face până și pe un proprietar al modelului de bază să își verifice conturile pentru a vedea dacă nu este loc pentru încă o achiziție. Sau, măcar pentru înlocuirea vehiculului aflat deja în posesia sa. Noile blocuri optice, grila „împrumutată” de la CLA, evacuările cromate și alte câteva mici artificii ale designerilor au făcut ca noul CLS să arate chiar mai bine decât predecesorul său. Asistăm, de fapt, la o așa-numită „maturizare” a designului. Una plăcută majorității celor care, pe parcursul testului, au avut curiozitatea de a ne cere detalii despre model. E drept, încă există cârcotași care consideră acest model drept o încununare a ambițiilor oricărui îmbogățit peste noapte fără pic de cultură. Nu e vina mașinii. Mai degrabă a societății în care trăim. Cert este că noul Mercedes-Benz CLS nu poate trece neobservat în mulțime. Iar cei care au și posibilitatea de a urca la bord și de a îl conduce vor observa cu siguranță că, în ciuda aspectului mai radical, vehiculul este un adevărat Mercedes-Benz. Adică o mașină elegantă și confortabilă cu o ținută de drum aproape perfectă. Există desigur concurenți puternici în această nișă de piață. Audi are un A7 supertehnologizat. BMW se laudă cu un Seria 6 Gran Coupe a cărui dinamică pare imbatabilă. Dar niciunul dintre acești mari producători nu a reușit să egaleze rafinamentul celor de la Mercedes-Benz.

MB CLS (4)

Odată pătruns în habitaclul vehiculului ergonomia te încântă, iar pornirea motorului îți dezvăluie un diesel care „toarce” fără accentele vibrante ale unui obișnuit motor alimentat cu motorină. De altfel, în cazul Mercedes-Benz e tot mai greu să deosebești, din interior, sunetul unui diesel de cel al unui propulsor alimentat cu benzină. Mai apoi constați că ergonomia postului de conducere este aproape ireproșabilă. Totul se află acolo unde te aștepți să fie, la îndemână. Privind din exterior, mulți se așteaptă ca pasagerii din spate să aibă o problemă cu spațiul pentru cap. Dacă nu te numești Kobe Briant sau Shaquille O`Neal nu ai de ce să iei în calcul o astfel de idee.

MB CLS (2)

Din nefericire, nu ne-am putut bucura de performanțele noului CLS în voie. Lipsa cauciucurilor de iarnă, coroborată cu o ninsoare apărută pe nepusă masă în rubrica meteo a posturilor TV ne-a ținut departe de zonele montane unde ne așteptam ca vehiculul să fie un as al virajelor. Totuși, grație drumurilor pline de surprize din partea de sud a țării am reușit să vedem cât de bine stă pe șosea acest model cu o greutate de 1,8 tone, dar cu un o caroserie profilată precum un sprinter de clasă. Nu ne-am îndoit niciun moment că un coupe produs de Mercedes-Benz ar putea avea un comportament rutier bun. Ei bine, după vreo 350 de kilometri putem spune că vehiculul este o adevărată încântare atunci când se „așează” pe viraje. Stă „ca pe șine”, iar suspensia este atât de atent studiată și apoi setată încât, pentru pasageri, până și șoselele românești – pline de gropi și dâmburi – par autostrăzi din vestul europei. Având în vedere că vorbim despre un Mercedes-Benz CLS, prețul nu are o prea mare relevanță. E, desigur, sump pentru toți cei care nu și-l permit. Ceilalți deja îl au. În garaj sau pe lista de achiziții.

MB CLS (3)

Articole similare

Test Drive: Fiesta continuă, dar nu global!

Autopromag

TEST Skoda Fabia – Tornado Fabia!

Autopromag

Primul drive test Citroën Ë-C4 – campioana familiei

Dan Vardie

Leave a Comment