AUTOpro
Green car Stiri

Programul Rabla începe în martie, iar bonusul pentru mașini electrice rămâne de 10.000 de euro

Rabla

Programul „Rabla Clasic” va demara în luna martie, iar numărul de vouchere va fi de minimum 60.000, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

„Programul «Rabla» este cel mai vechi program pe care îl derulează Administraţia Fondului pentru Mediu. Acesta este şi cel mai longeviv. Important e că în ultimul an a funcţionat şi ne propunem ca pentru 2020 să creştem numărul de vouchere pe care le acordăm. Am avut discuţii inclusiv cu premierul României şi cu cei din industria auto şi pentru 2020 ne propunem un număr de minim 60.000 de vouchere pentru «Rabla Clasic». Programul va demara în luna martie şi a rămas să stabilim cu colegii din minister şi cu cei din Administraţia Fondului pentru Mediu, săptămâna viitoare, care va bugetul şi care vor fi exact etapele în care va fi demarat”, a spus Alexe.

Conform LifeNews.ro, în ceea ce priveşte Programul „Rabla Plus”, oficialul a menţionat că valoarea voucherului va fi de 10.000 de euro, iar numărul de tichete ar putea creşte cu până la 20% faţă de ediţia anterioară.

„Pentru Rabla Plus, în 2020 ne propunem să păstrăm cel puţin acelaşi buget şi vrem o creştere cu 10-20% a numărului de vouchere pe care să-l acordăm, astăzi voucherul fiind de 10.000 de euro. Discutăm la nivel de Comisie Europeană de green deal, cum avem ţinte pentru 2030 pe mediu sau de 2050 când ar trebui să avem neutralitate climatică. Noi ne propunem ca, de la an la an, să creştem bugetul şi pentru voucherele privind maşinile electrice şi mai ales să dezvoltăm numărul de staţii de încărcare. Acesta este viitorul. România trebuie să facă eforturi pentru a ajunge statele europene. Nu ştiu dacă suntem neapărat la coadă. Ministerul Mediului din România este ministerul care alocă cred că una dintre cele mai mari, dacă nu cea mai mare, finanţare privind voucherul pentru maşini electrice, de 10.000 de euro”, a subliniat Costel Alexe.

Articole similare

Volkswagen dă startul vânzărilor pentru Golf 8 facelift cu o ediție aniversară Edition 50

Mihai Morcovescu

Genesis G70 va fi eliminat din gamă din cauza vânzărilor sub așteptări

Miniserialul „Miracolul VINFAST” – Episodul 3: In premiera mondiala primul drive contact VINFAST VF 8

Dan Vardie

Leave a Comment