AUTOpro
Stiri Eveniment

Titlul „Mașina Anului 2025 în România” a fost adjudecat de Dacia DUSTER

Mașina Anului 2025 în România

Competiția „Mașina Anului în România”, organizată de Asociația Presei Auto din România (APAR), a ajuns la a 26-a ediție, testele finale având loc pe data de 4 decembrie la Academia Titi Aur. Pentru Dacia Duster este al treilea titlu câștigat, în timp ce marca Geely, proaspat lansată în Romania, a fost prezentă în premieră în finala de 7.

Dupa ce a castigat trofeul cu primele doua generatii (in 2011 si 2018), noua generatie Dacia Duster a fost votata „Mașina Anului 2025 în România”. In finala a fost prezenta, in premiera, marca Geely, proaspat lansata in Romania, inca o dovada potentarii prezentei marcilor chinezesti in Europa. In plus, faptul ca cele sapte finaliste sunt modele SUV/crossover, reconfirma si consolideaza directia pe care piata auto o urmeaza.

Dacia Duster a devenit Mașina Anului 2025 în România cu un total de 155 de puncte, cu doar 6 puncte mai mult decat fratele de Grup, Renault Symbioz, in vreme ce locul trei a fost adjudecat de Peugeot 3008 cu un total de 132 de puncte. Au urmat, in ordine, Geely Coolray (97 de puncte), KIA EV9 (95 de puncte), MG ZS Hybrid+ (89 de puncte) si Alfa Romeo Junior (81 de puncte).

Prezent la eveniment, Mihai Tanase, Director Marketing Dacia Romania si Moldova, a declarat: ”Noul Duster continua povestea de succes a unui model care a devenit o referinta pe piata si o adevarata emblema a marcii Dacia si a valorilor sale, iar obtinerea acestui titlu confirma munca, dedicarea si pasiunea echipei noastre. Pe aceasta cale, le multumim tuturor celor care au facut posibil acest succes, de la echipele de design si inginerie, pana la cei implicati in productie si distributie. Noul Duster continua sa demonstreze angajamentul nostru de a oferi vehicule accesibile, moderne si adaptate nevoilor clientilor nostri.”

In ceea ce priveste voturile celor 14 membri ai juriului Asociației Presei Auto din România (APAR), patru dintre acestia au plasat modelul Duster pe locul I, in vreme ce Symbioz a fost pe locul I in preferintele a cinci dintre jurati. Duster si-a asigurat pozitia fruntasa la Mașina Anului 2025 în România prin consistenta celorlalte voturi, acumuland in final un punctaj mai mare.

“Cu victoria celei de-a treia generatii Duster, marca Dacia ajunge la un total de sase titluri Mașina Anului in Romania, consolidandu-si prima pozitie in clasamentul all-time al marcilor. Dacia Duster isi reconfirma vocatia de campion si model de succes, incheind un an 2024 excelent, avand deja castigat titlul de Cel mai 4×4 SUV din Romania 2024 si fiind finalista a concursurilor AUTOBEST Best Buy Car of Europe in 2025.” a menționat Daniel Costea, președinte APAR.

Testarea mașinilor s-a derulat pentru a zecea oară consecutiv la Academia Titi Aur. Cele șapte finaliste au fost selectate în prealabil de juriul competiției, din 27 de modele nou lansate anul acesta, eligibile conform criteriilor competiției.  Programul de testare a modelelor finaliste a inclus atât deplasarea pe drumurile publice, cât și proceduri specifice de manevrabilitate, dinamică și siguranță organizate pe pista Academiei Titi Aur.

Articole similare

Noul Ford Puma a fost prezentat oficial la uzina din Craiova

Robert Stan

Vânzările Europene au crescut cu 9 % în Aprilie 2016

administrator_autopromag

Noua generație MG ZS: sistem de propulsie Hybrid+ de 194 CP

Mihai Morcovescu