Primele camioane electrice Tesla Semi mai au puțin și ajung în flota celor de la Pepsi Co. Iar odată trecut acest prag, încep inevitabil să apară întrebările de genul: vor fi suficient de puternice stațiile de încărcare pentru camioane electrice?
În Statele Unite ale Americii nu doar că se pune deja această întrebare, dar sunt în derulare studii de amploare care să stabilească modul în care rețeaua de încărcare va putea face față afluxului de vehicule grele, ce necesită puteri uriașe.
Deși nu este confirmat oficial, se pare că modulul de baterii al unui Tesla Semi ar avea o capacitate de 1 MWh (1.000 kWh). În consecință, să încarci acumulatorii unor astfel de camioane electrice presupune o sarcină imensă asupra infrastructurii electrice.
Studiile au arătat că până în 2030 doar pentru automobilele electrice, deci nu vehiculele electrice de mare tonaj, o stație de încărcare de pe o autostradă va avea nevoie de o putere instalată echivalentă cu cea a unui stadion.
Mergând mai departe, în 2035 la aceeași stație vor ajunge și camioane electrice, iar puterea necesară va fi la nivelul celei care alimentează un oraș de dimensiuni mici, adică unul cu circa 10.000 de locuitori.
Este adevărat că în SUA sunt deja în trafic câteva flote de camioane electrice, de la Daimler și Volvo, dar acelea parcurg distanțe scurte, pe rute fixe, și se întorc seara la sediul companiilor de transport, unde sunt încărcate peste noapte.
Doar că atunci când va fi nevoie ca mii de vehicule electrice grele să aibă nevoie de pauză de încărcare la marginea autostrăzilor, stațiile vor fi supuse unui stres colosal. Ideea este că poți asigura destul de ușor suficiente puncte de încărcare, fiindcă până în 2040 doar 15% va fi necesarul suplimentar de electricitate pentru EV-uri. Totuși, stațiile vor avea nevoie de o putere de mii de kW, adică de câțiva Mega Wați, chiar zeci de MW, spre a pune rapid energie în bateriile de mare capacitate ale vehiculelor electrice grele. Aici va fi adevărata provocare.